Momente de panică în Bacău. A fost pericol de explozie la un depozit de mase plastice

62453757
Pro TV

A fost pericol de explozie la un depozit de mase plastice din Bacău.

 

Hala a fost mistuită de flăcări puternice, iar norul negru de fum s-a văzut de la kilometri distanță.

Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT și au trimis în zonă 11 autospeciale de stingere - inclusiv din Neamț.

Era puțin după ora 17 când depozitul de mase plastice din Bacău s-a aprins. Un nor de fum gros s-a văzut de la kilometri distanță. Cei locuiesc în apropiere au încercat - cu apa de la hidrați - să țină flăcările departe de casele lor, dar și de societățile din zonă.

Localnic: „Cred că sunt 20 de minute de când arde. Din curte am văzut că începuse să ia foc ceva de materiale, dar ce materiale nu ştim, vopsele ceva”.

Localnic: „Mi-a zis că arde să merg repede să mut maşina.”.

La fața locului au sosit imediat pompierii, mai ales că era pericol de explozie. Martorii spun că au auzit inclusiv câteva zgomote puternice. Inclusiv un mesaj RO-ALERT a fost emis pentru cei aflați în zonă.

Ema Tereş, reprezentant ISU Bacău: „De urgenţă la locul indicat s-au deplasat nouă autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Două autospeciale din cadrul ISU Neamţ, o ambulanţă SAJ şi o ambulanţă SMURD”.

Incendiul a mistuit depozitul pe 1.500 de metri pătrați. Pompierii au stins complet focul după ore bune, iar o anchetă urmează să stabilească de la ce a pornit totul.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62453756
Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime.
62453752
Descoperirea șocantă făcută de un român care a cumpărat clădirea școlii în care a învățat. Ce a găsit în planșeu
Rămăşiţe umane vechi de aproximativ o sută de ani au fost descoperite în planşeul fostei şcoli din localitatea Livezile, din judeţul Bistriţa-Năsăud.
62413685
O turistă maghiară a fost salvată de salvamontiștii din Alba. Femeia și-a rupt un picior
O femeie de aproximativ 50 de ani, turist maghiar, a fost rănită, vineri, în zona montană din judeţul Alba, fiind ajutată de salvamontişti.