Modificări pe repede-înainte, ca să nu pierdem 3,2 mld. euro din PNRR. Ce se va întâmpla cu centralele Turceni și Rovinari

×
Publicitate

Ca să nu piardă bani dintr-o tranșă de 3,2 miliarde de euro de la Comisia Europeană, Guvernul face modificări pe repede înainte, pentru a îndeplini cerințele de la Bruxelles.

Prin ordonanță de urgență, a decis trecerea în conservare a două grupuri energetice de la Turceni și Rovinari, din iunie, pentru următorii 3 ani.

Și în Parlament, sunt făcute schimbări legislative în regim de urgență. Asta după ce oficialii Comisiei Europene au constatat că țara noastră NU a îndeplinit reformele promise, pentru a primi fondurile solicitate anul trecut.

Două mari probleme legislative au făcut ca România să nu primească deocamdată undă verde de la Comisia Europeană pentru a încasa 3,2 miliarde de euro. Guvernul caută soluții.

Nicolae Ciucă, prim-ministru: „A fost nevoie de clarificări şi decizii astfel încât să ne asigurăm că cererea de plată numărul 2 va fi aprobată, şi în sensul acesta au fost două aspecte importante, unul legat de legea avertizorilor de integritate, cel de-al doilea este legea aplicării legii decarbonării.”

Concret, decizia guvernului vizează viitorul a două grupuri energetice - Rovinari 3 şi Turceni 7 - care înseamnă 660 MW de capacităţi de producere a energiei electrice pe bază de lignit.

Guvernul a decis ca grupurile energetice Rovinari și Turceni să nu fie închise, ci să intre în conservare pe o perioadă de trei ani începând din iunie. Inițial, termenul era octombrie. După o negociere cu Comisia Europeană, autoritățile de la noi spun că nu trebuie să punem lacăt de tot pe termocentralele pe cărbuni, ele putând fi repornite, la nevoie, în caz de criză energetică, de exemplu.

Primirea banilor în integralitate de la Comisia Europeană este condiționată de îndeplinirea tuturor țintelor și jaloanelor, adică reforme și proiecte, asumate de România. Printre ele este și legea avertizorului de integritate, adică al funcționarilor publici care reclamă fapte ilegale - act normativ aspru criticat de Bruxelles. Asta pentru că, în forma adoptată inițial, legea descuraja sesizările anonime. Acum, este modificată în regim de urgență în Parlament.

S-ar fi pierdut banii dacă nu se cerea amânare

România considerase încă din 15 decembrie anul trecut că și-a îndeplinit misiunea, pentru a cere o plată de 3,2 miliarde de euro. Însă, la trei luni distanță, nu am primit încă evaluarea, adică undă verde de la Bruxelles pentru plată. Anterior, oficialii Comisiei au cerut lămuriri, explicații și chiar dovezi, pentru îndeplinirea reformelor promise de Guvern.

Cristian Ghinea, fost ministru al fondurilor europene, vicepreședinte USR: „Dacă s-ar fi făcut evaluarea la două luni, așa cum scrie în regulament, ar fi fost negativă, și România pierdea bani, iată că s-a cerut o lună de prelungire, suntem la a treia lună și nici acum nu s-a rezolvat. Până la urmă vom avea o evaluare, important e să nu se piardă banii, or după calculele noastre, suntem în pericol grav de a pierde cel puțin 1,4 miliarde de euro.''

Pe de altă parte, oficialii Ministerului Investițiilor Europene transmit că măsurile privind conservarea grupurilor energetice pe bază de cărbune și modificările în curs la legea avertizorului fac că România „să primească integral cele 3,2 miliarde de euro aferente cererii de plată numărul 2''.

 

Prin Planul de Redresare și Reziliență, țara noastră ar putea lua 29 de miliarde de euro până în 2026, dacă va realiza reformele și proiectele promise.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62322850
Ciucă, despre incidentul cu drona americană doborâtă deasupra Mării Negre: „E nevoie în continuare de dialog”

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că incidentul în care o dronă americană a fost doborâtâ de un avion de război rusesc deasupră Mării Negre arată că „este un incident grav care demonstrează că e nevoie în continuare de dialog”.

 

62048092
Darius Vâlcov scapă de o condamnare de 6 ani închisoare pentru corupţie. Decizia este definitivă

Curtea de Apel Craiova a dispus încetarea procesului penal împotriva lui Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe şi primar al municipiului Slatina, după ce faptele s-au prescris. A fost anulată o condamnare de 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

62331700
Președintele Klaus Iohannis a ignorat întrebarea despre costurile deplasărilor sale în străinătate

Președintele Klaus Iohannis nu a răspuns la întrebarea unui jurnalist, miercuri, referitoare la costurile deplasărilor pe care le efectuează în străinătate în calitate oficială de șef de stat.  

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.