Mitropolitul Ardealului către credincioși: „De ce trebuie să ne dăm în spectacol?”

61990895
Agerpres

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, i-a îndemnat pe zecile de mii de credincioşi veniţi să ia Aghiasmă Mare luni, la slujba de Bobotează, să nu se mai înghesuie ca să ia apa sfinţită.

"De ce trebuie să ne dăm în spectacol de fiecare dată? (...) Vă rog! (...) Noi nu plecăm de aici până nu luaţi toţi", a spus, după oficierea slujbei în Piaţa Mare, din centrul istoric al Sibiului, mitropolitul Ardealului.

Potrivit sursei citate, cei 60 de preoţi prezenţi luni, în Piaţa Mare şi jandarmii au distribuit 17.000 de sticle cu Aghiasmă Mare, de câte jumătate de litru, ceea ce înseamnă 8 tone şi jumătate de apă sfinţită. Credincioşii care au venit cu sticle goale de acasă, au putut luat Aghiasmă Mare din patru butoaie de câte 500 de litri, transmite Agerpres.

Mitropolitul Ardealului le-a explicat enoriaşilor că au primit "apa vieţii veşnice" şi că au fost binecuvântaţi ca să primească "harul lui Dumnezeu".

"Duceţi acasă bucurie în casele dumneavoastră împreună cu harul acesta, harul Iordanului şi după aceea să avem curaj, putere în noul an, în aşa fel încât fim bucuroşi şi să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate. Amin", a încheiat predica de Bobotează, Mitropolitul Ardealului.

ÎPS Laurenţiu Streza a mai spus în predica de Bobotează, "să ne fie teamă să fim altfel decât doreşte Dumnezeu".

La procesiunea de Bobotează din Sibiu s-au reunit la Catedrala Mitropolitană, preoţii din toate parohiile cu credincioşi. Aceştia au plecat de la Catedrala Mitropolitană spre Piaţa Mare, unde a fost oficiată slujba şi s-a împărţit Aghiasma Mare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62102366
Vremea nu le-a dat bătai de cap credincioșilor. Câți participă la slujba de Bobotează
Zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși de pretutindeni.
62102361
Slujbe de Bobotează în toată țara. Mii de oameni au așteptat pentru agheasmă în București
De Bobotează, în toată ţara s-au ţinut slujbe de sfinţire la care au participat sute de mii de oameni. 
62098254
Mai mulți medici de la Spitalul Floreasca își întrerup activitatea, în urma demiterii lui Beuran
Mai mulți medici din cadrul Spitalului Floreasca din București au anunțat că își întrerup activitatea, în semn de nemulțumire față de demiterea din funcție a doctorului Mircea Beuran.