Miting violent. Susținătorii candidatului de extremă dreapta la președinția Franței au bătut protestatari anti-rasism

×
Publicitate

Candidatul de extremă dreapta la președinția Franței a ținut duminică primul miting electoral din cursa pentru fotoliul de la palatul Elysee.

Mitingul a început cu incidente, după ce câțiva protestatari anti-rasism au fost bătuți de susținătorii lui Eric Zemmour.

Zemmour, un fost realizator TV asemănat de mulți cu fostul președinte american Donald Trump pentru viziunea sa politică și pentru stilul bombastic, și-a lansat în urmă cu câteva zile candidatura la președinția Franței.

Cu opinii anti-migranți și anti-islamiști, acesta a atras deja un număr mare de susținători tineri, care văd în el soluția pentru multe dintre problemele cu care se confruntă ţara.

Candidatul de extremă dreapta, care îl va înfrunta pe președintele francez Emmanuel Macron la următoarele alegeri prezidențiale, a fost atacat la primul său miting electoral.

Când mergea prin mulțime spre podium, cineva l-a apucat cu amândouă mâinile de gât, înainte ca agenții de securitate să intervină. A fost doar începutul unor incidente violente la mitingul de duminică seară, desfășurat la un centru pentru conferințe din Paris. Susținătorii lui Zemmour au bătut câțiva militanți împotriva rasismului.

Eric Zemmour a fost rănit la gât după această "îmbrățișare" energică, iar medicii i-au recomandat nouă zile de repaus. Un purtător de cuvânt a spus că politicianul de 63 de ani va înainta o plângere penală pentru agresiune și a lăudat „curajul” lui Zemmour.

Oricum, prezența lui i-a încântat pe simpatizanți la primul său miting electoral, la care au luat parte 13.000 de oameni, conform organizatorilor.

Alte violențe au izbucnit când controversatul candidat ale extremei dreapta la prezidenţiale și-a început discursul.

În sală se strecuraseră și militanți împotriva rasismului, purtând tricouri cu sloganuri explicite. În semn de protest s-au ridicat în picioare, iar susținătorii lui Zemmour au aruncat cu scaune în ei și i-au luat la bătaie, până când oamenii de ordine au reuşit să-i scoată din sală.

Eric Zemmour, candidat: ”Pentru că, fără falsă modestie, miza este imensă. Dacă câştig aceste alegeri, nu va fi doar o altă alternanță la putere, ci începutul unei recuceririi, ne vom lua înapoi cea mai frumoasă ţară din lume.”

Aşa se numeşte noul său partid, "Reconquett" - o trimitere, explică Zemmour, la epoca istorică cunoscut drept "Reconquista", când armatele creștine i-au alungat pe musulmani din Peninsula Iberică. Și-a ales ca logo o ramură de măslin, sensul numelui său în berberă.

Dar Zemmour nu prea este omul păcii. Mulţi îl consideră rasist. S-a remarcat prin poziţiile sale controversate faţă de migranţi şi a fost sancţionat de mai multe ori pentru incitare la ură.

În trecut, fiul unor imigranţi evrei din Algeria a pretins că statul francez i-a protejat pe evrei în timpul ultimului Război Mondial, când, în realitate, regimul colaboraţionist de la Vichy a deportat mii de evrei francezi în lagărele naziste.

Eric Zemmour, candidat: ”Nu, nu, bineînţeles că nu sunt rasist. Nici voi nu sunteţi rasişti. Toţi vrem să ne apărăm moştenirea. Dacă ei mă urăsc pe mine, este pentru că vă urăsc pe voi. Dacă mă dispreţuiesc pe mine, este pentru că vă dispreţuiesc pe voi. Toată haita este după mine, oponenţii mei îmi vor moartea politică, jurnaliştii vor moartea mea socială, iar jihadişti pur şi simplu îmi vor moartea.”

Zemmour face campanie electorală pentru scrutinul prezidenţial din aprile, sub sloganul: "Imposibil nu este un cuvânt al limbii franceze", citat atribuit lui Napoleon.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 10 aprilie 2022.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg

O discuție între piloții cursei Praga - Bucureşti a companiei Blue Air a declanşat o anchetă. Fără să-și dea seama că discuția lor este înregistrată, piloții au vorbit despre aterizarea prea rapidă a unui coleg.

Veridicitatea testelor de salivă pentru elevi nu poate fi verificată. Director: „Mergem pe încredere”

Testele Covid pe bază de salivă în școli provoacă numeroase controverse.

Ce vom avea voie să facem de Revelion. Se discută mai multe variante

De Revelion, petrecerile ar putea fi permise până la 2 noaptea, iar programul magazinelor ar putea fi prelungit faţă de ora de închidere de acum.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.