Mită în coşul de gunoi la Permise Giurgiu. Cât dădeau candidaţii care nu ştiau să conducă

×
Publicitate

A izbucnit un scandal uriaş în judeţul Giurgiu. Şeful Serviciului pentru permise auto şi primarul din Valea Dragului, au fost reţinuţi 24 de ore, acuzaţi că ar fi luat mită.

Mai exact, ar fi pus la punct un sistem de eliberare a premiselor contra cost, fără să le pese că viitorii şoferi nu ştiu să conducă şi pot să omoare oameni nevinovaţi.

Traseul banilor începea cu instructorii auto, care îi dădeau mai departe poliţiştilor examinatori însă mita ajungea şi la şeful serviciului pentru permise auto Giurgiu, dar şi la Marin Mototolea, primarul localităţii Valea Dorului. Ce nu ştiau cei care îşi îndesau în buzunare banii din mită, era că ofiţerii DGA îi filau de luni bune.

Surse judiciare spun că mituitorii erau instruiţi să lase banii într-un coş de gunoi din sediul Serviciului pentru permise auto Giurgiu sau chiar sub biroul şefului. Mitică Văduva avea un tarif clar: pentru cei care voiau să sară rândul şi să intre la examenele auto mai devreme, fără să mai aştepte după programări, mita era de 50 de euro. Dacă un candidat nu era sigur pe el dar insista să ia permisul tariful era de 300 de euro. Iar dacă cineva dorea să-şi înmatriculeze maşina pe loc, lăsa 100 de euro. Procurorii DNA spun că doar primarul Mototolea a plătit de 4 ori mita pentru înmatriculare.

Anchetatorii încearcă acum să îi identifice pe toţi beneficiarii sistemului.

De altfel primarul Mototolea mai are şi alte dosare pe numele lui. A fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate care a cerut Parchetului din Giurgiu să-l cerceteze pentru posibile fapte de evaziune fiscală. În anul 2012 s-a ales şi cu un dosar penal pentru ucidere din culpă după ce a lovit mortal un biciclist.

Livia Săplăcan, purtatorul de cuvânt al DNA: "Procurorii au dispus reţinerea lui Mitica Văduva şef serviciu sub aspectul săvârşirii a 10 infracţiuni de luare de mită şi a primarului Mototolea pentru 4 infracţiuni de complicitate."

Ofiţerii DGA au pus sub urmărire penală alte 11 persoane pentru dare de mită sau complicitate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62078855
Elena Udrea și-a botezat fetita la o mănăstire din București. Dana Budeanu, una din nașe

Elena Udrea şi-a botezat vineri fetiţa, la mănăstirea Caşin din Capitală, chiar în ziua în care copila a împlinit un an. Eva Maria s-a născut în Costa Rica, tara în care mama sa a fugit, în speranţa că va scăpa de închisoare.

62078851
Suspiciuni de fraudă privind programul "Casa Verde". A fost oprit în ziua în care a debutat

Programul "Casa Verde", prin care românii sunt încurajaţi să îşi monteze panouri fotovoltaice pe acoperiş, cu sprijin financiar de la stat, este blocat de 10 zile, adică de când a debutat.

61937371
Probleme în declaraţia de avere a Rovanei Plumb. Rata unui credit depăşeşte veniturile

Rovana Plumb, propunerea României pentru funcția de comisar european, are probleme cu declarația de avere. Una apare în cea din România, şi alta, în cea de la Bruxelles.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.