Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control la Metrorex, pentru a verifica toate contractele şi sporurile acordate

62479826

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunţat, marţi, că a trimis Corpul de Control la Metrorex pentru a verifica toate contractele şi sporurile acordate angajaților.

”Am trimis, astăzi, Corpul de Control al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii să efectueze un control tematic la ”METROREX” - Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti”, anunţă, marţi, ministrul Transporturilor.

Potrivit acestuia, obiectivele trasate pentru acest control sunt:

- Verificarea respectării prevederilor legale şi a reglementărilor interne în derularea contractelor încheiate la nivelul societăţii;

- Verificarea respectării prevederilor legale la acordarea de sporuri şi alte avantaje pentru salariaţii societăţii.

”Vreau să fie foarte clar că verificările Corpului de Control pot fi extinse asupra oricăror alte aspecte privind activitatea Metrorex”, a mai transmis ministrul.

Al doilea pachet pregătit de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar prevede eficientizarea companiilor statului, fiind demarate controale şi verificări la mai multe dintre acestea. 

Directorii și șoferii Metrorex au "spor de metrou", deși lucrează în birou, la etajul 9

Sporul de metrou, primit inclusiv de șoferii și directorii Metrorex de la etajul 9 al sediului, nu poate fi eliminat pentru că a fost prins în Contractul Colectiv de Muncă pentru acest an. În cel mai bun caz, ar putea fi, teoretic, scos începând din 2026.

Potrivit Club Feroviar, Adunarea Generală a Acționarilor de la Metrorex a cerut, recent, pe un ton imperativ ca de sporul de metrou să beneficieze doar angajații care lucrează în subteran, numai că acest lucru nu se poate, cel puțin deocamdată.

Ca soluție alternativă, bugetul Metrorex pe 2025 va fi întocmit pe zero, adică, dacă tot nu pot fi tăiați banii de la sporuri, cel mai probabil se vor tăia de la întreținere și reparații.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62563316
​Un poliţist din Dâmboviţa, cercetat pentru trafic de droguri. Ce au găsit la el acasă colegii polițiști. ”Muncea” cu nevasta

Un poliţist din Dâmboviţa este cercetat, alături de alte persoane, între care şi soţia sa, pentru trafic de droguri.

62559604
Nicușor Dan, despre inundațiile din Moldova: „Sunt profund afectat de pierderile de vieți omenești"

Președintele României, Nicușor Dan, și-a exprimat compasiunea față de victimele tragediei și a subliniat necesitatea investițiilor în prevenirea dezastrelor naturale.

62563263
Reacția unui bărbat pe ATV când și-a dat seama că va fi spulberat de tren, în Bistrița-Năsăud. VIDEO

Moarte cumplită pentru un bărbat de 55 de ani, care conducea un ATV în județul Bistrița-Năsăud. Nu a fost atent la o trecere peste calea ferată și a fost izbit mortal de un tren.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.