Ministrul Sănătăţii, măsuri după scandalul de la Spitalul Floreasca: revizuirea funcționării centrelor de arși

×
Publicitate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a semnat un ordin prin care o echipă de experţi în tratarea arsurilor grave va revizui şi optimiza documentul care reglementează funcţionarea centrelor de arşi grav din România.

Declaraţia a fost făcută în contextul în care familia unei paciente cu arsuri critice internată aproape două luni în Centrul de Arşi al Spitalului de Ugenţă Floreasca din Bucureşti a reclamat lipsa analgezicelor împotrivia durerii şi prezenţa gândacilor în apropierea patului în care se afla femeia.

Ce a spus ministrul Rogobete despre măsurile luate

„Mai important decât a găsi vinovaţi este şi acţiunea pe care o vom face în continuare, şi anume astăzi am semnat ordinul de ministru o echipă de profesionişti şi de experţi în tratarea pacienţilor cu arsuri grave pentru revizuirea şi optimizarea, dacă este cazul, evident, a ordinului de ministru ce reglementează funcţionarea centrelor sau unităţilor funcţionale de arşi grav în România”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete la Digi24.

Întrebat dacă, practic, centrul de arşi nu respectă standardul european, Rogobete a răspuns: „Nu, eu nu spun acest lucru, nu îmi dau cu părerea, las profesioniştii să analizeze situaţia de acolo, vă voi pune la dispoziţie documentele grupului de lucru şi rapoartele de control. Obiectivul acestui grup este de a identifica fiecare problemă, dacă ea există, şi de a o reglementa astfel încât asemenea situaţie să nu se mai întâmple”, a explicat Rogobete.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că, pe lângă aceste demersuri administrative care vin în sprijinul oamenilor pentru a nu se mai întâmpla o asemenea situaţie, îşi exprimă „dezacordul total” faţă de faptele menţionate în scrisoarea deschisă, considerând „inacceptabil” ca în 2025 „un om, un pacient, să sufere şi să urle de durere şi să nu îi fie administrat tratamentul corespunzător”.

„Acest lucru va fi verificat cu sancţiuni aspre de către Colegiul Medicilor din România”, a punctat ministrul.

Referitor la lipsa de medicamente reclamată de familia pacientei şi faptul că a fost nevoie să le aducă „de acasă”, Rogobete a spus că nu a existat lipsă de medicamente.

„Din acest motiv am trimis corpul de control pentru verificările administrative, cu privire la stocuri, la comenzi şi pentru a înţelege dacă a existat discontinuitate în aprovizionare şi dacă da, din ce motiv. Să nu uităm că secţiile de arşi şi secţiile de terapie intensivă sunt finanţate direct de Ministerul Sănătăţii prin programul «Acţiuni Prioritare». Deci aceste secţii de arşi grav şi de ATI nu stau după bugetul spitalului sau după rambursările Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Aceste secţii se finanţează direct de către Ministerul Sănătăţii printr-un program dedicat lor”, a explicat Rogobete.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că a verificat „statusul” bugetului acordat Spitalului Floreasca prin Acţiunile Prioritare Arşi Grav şi ATI.

„Fondurile au existat. Vom verifica şi dacă s-au pus comenzile de medicamente, dacă au existat sau nu discontinuităţi. Eu nu ştiu în momentul de faţă acest lucru, aştept răspunsul Corpului de control în această seară”, a mai precizat ministrul.

Curățenia și dezinsecția în spitale

Întrebat cum se face curăţenia în spital şi cine asigură procedura de dezinsecţie şi dezinfecţie, Rogobete a spus acest lucru „diferă de la spital la spital”.

”În cazul Spitalului Floreasca, am înţeles că există personal propriu, dar există şi anumite contracte cu furnizori externi pentru servicii de deratizare. Vom verifica aceste contracte şi vom vedea dacă s-au respectat protocoalele”, a spus ministrul, adăugând că în ultima săptămână nu a mai primit altă sesizare cu gândaci în spitale.

Rogobete a încheiat spunând că oamenii trebuie să înţeleagă că este nevoie să-şi facă treaba.

„Înainte de toate, e nevoie ca oamenii să-şi facă treaba. Este nevoie ca managerul, ca directorul medical, ca directorul de îngrijiri, nu doar de la Floreasca, din întregul sistem, să-şi facă treaba, este momentul ca oamenii să înţeleagă că trebuie să-şi facă treaba. Cine nu înţelege acest lucru, va pleca. Am mai spus asta de două săptămâni. Poate că nu sunt luat suficient în serios, dar, credeţi-mă, că cine nu îşi face treaba, pleacă din acest sistem”, a avertizat ministrul Sănătăţii.

Colegiul Medicilor din Bucuresti s-a autosesizat, luni, şi face verificări la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce familia unei paciente cu arsuri foarte grave a reclamat lipsa analgezicelor împotrivia durerii şi prezenţa gândacilor aproape de patul femeii aflate în stare critică.

Reacția președintelui Colegiului Medicilor din România

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, afirmă că a simţit „durerea transpusă în cuvinte” şi că aceste situaţii nu trebuie să existe într-un sistem de sănătate centrat pe nevoile pacienţilor. „La zece ani de la tragedia de la Colectiv încă vedem acest tip de mesaje în spaţiul public”, declară dr. Poiană.

Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii fac controale la Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca din Bucureşti, după ce familia unei paciente cu arsuri critice a vorbit despre ”lagărul” prin care a trecut femeia.

”Am dispus încă de săptămâna trecută un control amplu prin Inspecţia Sanitară de Stat, care vizează aspectele semnalate privind igiena, infecţiile asociate asistenţei medicale şi respectarea protocoalelor de dezinsecţie. În paralel, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii efectuează o anchetă administrativă privind contractele de curăţenie, dezinsecţie, deratizare, precum şi situaţia stocurilor de analgezice”, a transmis ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

Acesta consideră ”inacceptabil, inadmisibil”, ca „în România anului 2025 un pacient să sufere de durere strigând după ajutor”.

Femeia a fost internată 53 de zile în spital, după ce centrala din locuinţa familiei a explodat. În acest timp, a contractat mai multe bacterii, a strigat de durere, a suferit multiple operaţii, în timp ce gândacii mişunau prin salon, la câţiva metri de patul pacientului considerat critic.

Sora pacientei, care a donat piele pentru operaţiile acesteia, a povestit întreaga situaţie în repetate postări pe Facebook, în una dintre acestea reclamând lipsa igienei şi ataşând fotografii cu gândaci, surprinse aproape de patul pacientei care avea arsuri critice. Sora sa a suferit arsuri după ce centrala locuinţei a explodat, iar femeia a intrat în casă să-şi salveze cei doi copii mici.

Ulterior, femeia a povestit că sora sa a contractat multiple bacterii în timpul internării, diagnosticul fiind confirmat de medicii din Belgia, unde a reuşit să o transfere într-un final pe sora sa.

Articol recomandat de sport.ro
Îi recunoști pe toți? Cum arată azi UEFAntasticii, la 20 de ani după sfertul Steaua - Rapid
Îi recunoști pe toți? Cum arată azi UEFAntasticii, la 20 de ani după sfertul Steaua - Rapid
Citește și...
Trei blindate Piranha, implicate într-un accident în Sălaj. 11 militari au fost răniți

Unsprezece militari au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce trei transportoare blindate Piranha 5 aparţinând unei coloane militare din Batalionul 813 Infanterie s-au ciocnit, joi seară, în judeţul Sălaj, pe DN 1C.

O femeie a făcut scandal în două mijloace de transport din Pitești și a atacat un șofer cu spray lacrimogen

O femeie de 28 de ani a făcut scandal în două mijloace de transport din Piteşti şi a folosit un spray iritant-lacrimogen după ce unul dintre şoferi i-a atras atenţia.

Rusia avertizează România, după reacția MAE. „Să nu expună inutil vieţile şi sănătatea propriilor cetăţeni”

Ambasadorul rus la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a solicitat o întrevedere cu oficiali ai Ministerului de Externe. 

Recomandări
Noua lege a salarizării a unit bugetarii: toți o critică și cer mai mulți bani și „recunoaștere”. Proteste naționale

Discuțiile pe legea salarizării continuă, iar joi au mers la negocieri sindicatele din educație. Și, în cazul celor care lucrează la catedră, proiectul de lege a stârnit nemulțumiri, după ce mai multe sporuri fie au fost reduse, fie eliminate.

„Armele fantomă” care inundă România. Cum sunt introduse în țară nedetectate. „Am găsit în portbagaj 18”

Fenomen îngrijorător, în România. Tot mai mulți indivizi sunt prinși cu arme de foc, unele letale, deținute ilegal. Anul trecut, polițiștii de la „Arme și muniții” au descoperit peste 3.000, de trei ori mai multe față de anii precedenți.

Bărbatul care și-ar fi măcelărit bunica și fratele vorbea des de „Lucifer”. Alex i-ar fi amenințat „cu o macetă”

Caz înfiorător în Târgu Jiu. Un bărbat de 39 de ani și-ar fi omorât bunica și fratele mai mare cu un an, apoi s-a sinucis în același apartament.