Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, anunţă că Guvernul a decis, joi, să prelungească perioada de solicitare a suspendării rambursării ratelor până la 15 iunie 2020.
Florin Cîţu a afirmat că 126.493 de persoane fizice şi juridice au beneficiat deja de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor.
"Am decis astăzi să prelungim perioada de solicitare a suspendării până la 15 iunie 2020. În timp ce PSD-ul ameninţă cu moţiune de cenzură şi aruncarea României în haos, noi facem lucruri fantastice pentru români!", a spus Cîţu, într-o postare pe Facebook.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Parlamentul a votat miercuri Legea privind instituirea stării de alertă, care vine cu un nou set de reguli pe care românii vor trebui să le urmeze în următoarea perioadă, dar și cu noi sancțiuni pentru cei care le încalcă.
De vineri se va schimba și modul în care vom călători cu avionul pe măsură ce se vor ridică restricțiile de zbor din Europa. Va trebui să ajungem la aeroport cu 3 ore înaintea zborului și să ne asigurăm că păstrăm în permanentă distanța față de ceilalți.
Mii de cormorani ar putea intra în bătaia puștii, din septembrie, după ce o lege care permite vânătoarea acestei specii a fost adoptată de Camera Deputaților.
Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.
Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.