Ministrul Energiei: Toate marile lanțuri de benzinării din România au ieftinit carburanții cu 50 de bani

62255795
Getty

Toate marile lanţuri de benzinării din România au aplicat reducerea de 50 de bani pentru clienţii finali, a anunţat, vineri dimineaţa, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Carburanţi mai ieftini! Vreau să le mulţumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar şi au aplicat deja prevederile Ordonanţei de Urgenţă cu privire la reducerea cu 50 de bani/litru a preţului la carburanţi”, a scris el, pe Facebook.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, doar OMV Petrom a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a redus cu 50 de bani preţurile tuturor sortimentelor de benzină şi motorină din staţiile de alimentare Petrom şi OMV din Romania.

Beneficiari sunt clienţii finali, persoane fizice şi juridice, care achiziţionează carburanţii pentru consumul propriu. Reducerea a fost introdusă începând cu 1 iulie, ora 00:00, pentru o perioada de trei luni. Pentru un plin de 50 de litri, şoferii vor plăti mai puţin cu 25 de lei.

Astfel, compania se conformează voluntar măsurilor adoptate de Guvern pentru reducerea preţurilor carburanţilor.

Reducerea va fi afişată pe totemuri, la intrarea în staţiile de alimentare OMV şi Petrom, şi va fi reflectată pe bonul fiscal. La pompă, afişajul electronic va indica preţul carburanţilor fără reducerea de 50 de bani, mai spun reprezentanţii companiei.

Potrivit OUG 106/2022, publicată joi seara în Monitorul Oficial, reducerea nu se va vedea la pompă, ci doar pe totemurile de la intrarea în benzinării (stâlpii cu afişaj) şi se va evidenţia distinct pe bonul fiscal.

Citește și: Cât costă vineri un litru de benzină la o zi după ce Guvernul a compensat prețul

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62269336
Mașina Președintelui Judecătoriei Medgidia a fost vandalizată. ”Ai grijă de tine, știu unde stai”
Preşedintele Judecătoriei Medgidia, magistratul Marius Cătălin Croitoru, și-a găsit joi dimineață mașina personală vandalizată, fiind ameninţat prin mesaje scrise pe autoturism.
62198695
Rezultate contestații BAC 2022. S-au afișat rezultatele finale. Rata de promovare a crescut cu 1,9% după contestații
Rezultatele finale la Bacalaureat 2022 au fost afișate pe bacalaureat.edu.ro, vineri, 1 iulie. Rezultatele pe județe pot fi consultate și pe Știrileprotv.ro.
62268526
Prințul Paul va rămâne în arest, în Franța, până la mijlocul lunii septembrie
Prințul Paul al României va rămâne în arest, în Franța, până la mijlocul lunii septembrie. Decizia a fost luată, joi, de magistrații francezi.