Ministrul Educaţiei: Creștem bursele, bursa de merit creşte de la 200 la 450 de lei pe lună

62295424
StirilePROTV

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că bursele vor creşte, precizând că cele de merit vor ajunge la 450 de lei pe lună de la 200 de lei pe lună, elevii care obţin medalii la olimpiadele naţionale vor primi 700 de lei pe lună, scrie News.ro. 

“Susţinem şi excelenţa în educaţie. Creştem bursele. Astfel, bursa de merit creşte de la 200 de lei la 450 de lei pe lună. Bursele de performanţă, care devin burse de excelenţă olimpică vor avea valoare pentru cei care au premii la olimpiadele naţionale – 700 de lei pe lună, cei care aduc medalii de la olimpiadele internaţionale – 1000 de lei pe lună. De asemenea, permitem ca cei cu capacitate de performanţă şcolară înaltă să poată promova doi ani de studii într-un an şcolar. Vom finanţa suplimentar centrele judeţene de excelenţă care îşi propun activităţi de aprofundare, mentorat şi sprijin structural pentru elevii capabili de performanţă înaltă. De asemeneam, elevii care câştigă medalii la sporturi olimpice, organizate de federaţiile sportive naţionale, vor beneficia de burse de merit, încurajăm şi sportul în şcoală”, a declarat Lidia Deca, luni, într-o conferinţă de presă.

Ea a menţionat că plata burselor se va face de la bugetul Ministerului Educaţiei.

“Plata burselor elevilor se va realiza direct de la bugetul Ministerului Educaţiei pentru a preîntâmpina întârzierile datorate alocărilor bugetare care treceau prin bugetul autorităţilor publice locale.Ne-am fost semnalat acest lucru în repetate rânduri din teritoriu. Acolo unde autorităţile publice locale pot suplimenta aceste sume vor putea face acest lucru”, a explicat ministrul Educaţiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61887628
O femeie din Galați a fost atacată de o haită de câini. Un bărbat a încercat să o salveze și a ajuns în stare gravă la spital
O femeie de 58 de ani din Galați, pornită la cules de urzici pe un câmp de lângă sat, a fost atacată de o haită de câini. A avut mare noroc cu un bărbat de 45 de ani, care i-a salvat viața, dar s-a ales și el cu mușcături pe brațe și picioare.
62327290
Un infractor și-a făcut operații estetice pentru a scăpa de poliție. Este cunoscut drept „lordul drogurilor” din Bangkok
Un traficant de droguri thailandez și-a făcut mai multe operații estetice pentru a arăta ca un coreean, în speranța că nu va fi recunoscut și va scăpa de oamenii legii.
62325920
Semiluna Roșie, critici pentru vânzarea corturilor pentru supraviețuitorii cutremurului. ONG-ul trebuia să le doneze
Semiluna Roșie a fost aspru criticată de opoziția turcă și media, pentru că în loc să doneze corturile pentru victimele cutremurului devastator, le-a vândut.