Ministrul Economiei: CE a aprobat cererea noastră de a avea un Start Up Nation, ediţia a patra

62420013
Shutterstock

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan Radu Oprea a anunţat că, joi, Comisia Europeană a aprobat cererea României de a avea ProgramulStart Up Nation, ediţia a patra, fiind vorba despre 400 de milioane euro, bani europeni.

El a adăugat că va exista o primă întâlnire cu antreprenorii, într-un comitet tehnic, în cadrul ministerului.

„Anul acesta foarte repede se va putea aplica în Programul Start Up Nation, ediţia a patra, cu fonduri europene. Vor putea depune undeva la jumătatea lunii mai, ca să dăm şi termen”, a mai precizat Oprea.

„Am primit de la colegul meu Adi Câciu (ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – n.r.) o veste extraordinară ieri, că a fost aprobată de către Comisia Europeană cererea noastră de a avea un Start Up Nation pe fonduri europene anul acesta. 400 de milioane euro, adică facem acea schemă, acel program cunoscut pe bani europeni, anul acesta”, a declarat Ştefan Radu Oprea, vineri la Digi 24.

Întrebat când începe perioada de aplicare, ministrul Economiei a răspuns: „Acum lucrăm la toţi paşii pe care îi mai avem de făcut şi vom anunţa într-un timp foarte scurt”.

„Prima întâlnire o avem cu antreprenorii, într-un comitet tehnic, în cadrul ministerului. Punem la punct programul şi anunţăm toţi paşii. Anul acesta foarte repede se va putea aplica în Programul Start Up Nation, ediţia a patra, cu fonduri europene. Vor putea depune undeva la jumătatea lunii mai, ca să dăm şi termen”, a completat ministrul PSD.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Copil de 3 ani, găsit de jandarmi în timp ce mergea cu tricicleta pe mijlocul drumului prin Rădăuți, tremurând de frig VIDEO

Un copil de numai 3 ani a fost salvat de jandarmii suceveni, care l-au găsit în timp ce mergea singur pe o tricicletă, pe mijlocul drumului, în Rădăuți. Băiețelul tremura de frig și se pierduse de părinți în timp ce se juca.

 

Un bărbat a anunțat poliția din Constanţa că i-a fost furată mașina din parcare. Ce s-a întâmplat de fapt

Un bărbat în vârstă de 58 de ani este cercetat penal pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, după ce a reclamat că i-a fost furată o autoutilitară dintr-o parcare, în condiţiile în care de fapt el dăduse de bunăvoie autovehiculul unui tânăr.

Un bărbat care fusese dat dispărut a fost găsit mort într-un hotel din Slatina. Ar fi lăsat un bilet de adio pentru familie

Un bărbat de 35 de ani a fost găsit mort, vineri, în camera unui hotel din Slatina, cauza exactă a decesului urmând să fie stabilită. Poliţiştii au afirmat că el fusese dat dispărut cu o zi înainte.

 

Recomandări
Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

Un lider PNL din tabăra „puciștilor” a demisionat de la șefia filialei: „Renunț la o funcție care m-ar obliga să tac”

Deputatul Ion Iordache a demisionat de la şefia PNL Gorj, afirmând că renunţă doar la o funcţie care ''ar presupune să tacă atunci când conştiinţa îi spune să vorbească''.

Prognoza ANM. Temperaturi ușor peste normal în octombrie, după un sfârșit de septembrie cu mai multe ploi în est și sud-est

Temperaturile vor fi în general normale sau ușor peste valorile perioadei până la 19 octombrie, cu o primă săptămână mai rece în est, nord și centru, iar ploile vor fi mai abundente în est și sud-est la sfârșitul lui septembrie, anunță ANM.