Vela: Am emis ordonanța 11. Zborurile către și dinspre Spania, suspendate până în 14 mai inclusiv

×
Publicitate

Ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela a anunţat o nouă ordonanţă militară, prin care suspendarea zborurilor către şi dinspre Spania este menţinută până în 14 mai inclusiv. 

 

Cele mai importante declarații ale ministrului de Interne:

- Am emis Ordonanţa Militară 11 din 11 mai 2020, care reglează unele aspecte ce ţin de continuarea unor măsuri adoptate anterior. Primul punct este legat de suspendarea zborurilor către şi dinspre Spania, care este valabilă până în 14 mai inclusiv

- Se ridică măsura de carantinare pentru orașul Țăndărei, județul Ialomița

- Peste câteva zile trecem în starea de alertă

- Mulțumesc fiecăruia dintre dvs pentru tot ce ați făcut ca în aceste două luni să fim responsabili, prevăzători și să avem grijă de sănătatea noastră. Știu că nu a fost ușor

- Urmează o perioadă grea. Trebuie să o gestionăm la fel de atenți pentru că e păcat să stricăm ce am obținut în aceste două luni

- Toate aceste eforturi trebuie le analizăm, cântărim și să decidem împreună că trebuie să fim extrem de responsabili, pentru că acest virus nu ia pauză și nu intră în vacanță

Ordonanţa militară nr. 11 - text integral

 

ORDONANŢA MILITARĂ nr. 11 din 11.05.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

''Având în vedere dispoziţiile art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 şi art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, ţinând seama de evaluarea realizată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, aprobată prin Hotărârea nr. 22 din 11.05.2020, pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor pct.1 şi 4 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020, în temeiul art. 20 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul Afacerilor Interne emite următoarea Ordonanţă militară:

Art. 1 - (1) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, începând cu data de 12 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, servicii tehnice, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

Art. 2 - (1) Se exceptează de la măsura de izolare la domiciliu personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, dacă la intrarea în ţară nu prezintă simptomele asociate COVID-19 şi sunt respectate condiţiile stabilite la art. 3 din Ordonanţa militară nr. 9/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3 - (1) Se ridică măsura de carantinare în oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4 - (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare:

a) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru măsurile prevăzute la art. 1;
b) Poliţia de Frontieră Română şi direcţiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art. 2.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 şi 2 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate legislaţia în vigoare.

Art. 5 - (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre conţinutul prezentei ordonanţe militare".

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Ea e ”umbra” lui Jude Bellingham! Cine e Ashlyn Castro, noua sa iubită
Ea e ”umbra” lui Jude Bellingham! Cine e Ashlyn Castro, noua sa iubită
Citește și...
Nivelul Dunării a scăzut alarmant din cauza caniculei. Barjele sunt obligate să transporte mai puțină marfă

Este alertă pe Dunăre. Din cauza caniculei, nivelul fluviului scade văzând cu ochii. Debitul la intrarea în țară este la jumătate față de media lunii iulie.

Cum pot reclama călătorii mizeria, lipsa aerului condiționat și întârzierile trenurilor CFR. Reacția companiei

După sute de mesaje primite de la călători nemulțumiți, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a lansat un formular online prin care îi îndeamnă pe oameni să reclame toate problemele întâmpinate în trenuri.

Momentul în care cele două fete de 9 și 16 ani sunt lovite de o mașină pe trecerea de pietoni, în Bușteni. VIDEO

S-au derulat scene înfiorătoare pe DN1, în staţiunea Buşteni. Două surori au fost resuscitate minute în șir pe asfalt, după ce au fost lovite de o maşină pe trecerea de pietoni.

Recomandări
Ce spun judecătorii despre „azilul” lui Pașca: Alternativa era ca bolnavii să ajungă în stradă. Morții, îngropați creștinește

„Alternativa pentru mulți dintre bolnavii din căminele familiei Pașca ar fi fost să ajungă în stradă”. Este doar una dintre concluziile la care au ajuns judecătorii și de care s-a ținut cont atunci când nu s-a aprobat arestarea preventivă a suspecților.

Concluzia unui economist după cele mai recente date publicate de INS: „Nu văd cum scăpăm anul acesta fără recesiune”

Cu prețuri din ce în ce mai mari, românii cumpără tot mai puțin, astfel încât, consumul la nivel național a scăzut pentru a zecea lună la rând.

„Jokerul” Donald Trump, în centrul celui mai important summit NATO din ultimele decenii. Ce decizii sunt așteptate

Summitul NATO de la Ankara din următoarele zile are o miză uriașă, fiind considerat unul dintre cele mai importante din istoria de 77 de ani a Alianței.