Ministerul de Interne, sancţionat de CNCD în urma acordului încheiat cu BOR, de Paşte

62129688

Ministerul de Interne a fost sancţionat cu avertisment contravenţional de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru acordul încheiat exclusiv cu Biserica Ortodoxă Română (BOR), de Paşte.

"Lipsa unui acord cu privire la reguli de participare la Sărbătorile Pascale din anul 2020 pentru toate cultele creştine recunoscute de lege reprezintă faptă de discriminare", consideră CNCD.

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a adoptat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre prin care stabileşte că "lipsa unui acord cu privire la reguli de participare la Sărbătorile Pascale din anul 2020 pentru toate cultele creştine recunoscute de lege reprezintă faptă de discriminare, conform art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (4) din O.G. 137/2000, republicată".

În acest caz, s-a aplicat sancţiunea avertismentului contravenţional faţă de Ministerul Afacerilor Interne.

"Colegiul director recomandă Ministerului Afacerilor Interne ca, în viitor, să respecte obligaţia de echidistanţă faţă de toate cultele recunoscute din România şi să stabilească reguli nediscriminatorii în exercitarea dreptului la libertatea conştiinţei", se arată într-un comunicat de presă transmis de CNCD.

Hotărârea a fost adoptată cu şapte voturi "pentru" şi un vot "împotrivă".

Acordul MAI-BOR

 

În luna aprilie, Ministerul de Interne şi Biserica Ortodoxă au încheiat un acord pentru distribuirea Sfintelor Paşti şi a Luminii sfinte.

După criticile primite, inclusiv din partea preşedintelui Klaus Iohannis, Marcel Vela a modificat acordul, astfel încât să fie păstrată distanţa socială şi să fie respectate ordonanţele militare.

Declarația lui Marcel Vela din data de 14.04.2020: "Astăzi am semnat împreună cu Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un acord de susținere și sprijin din partea tuturor forțelor coordonate în starea de urgență de către MAI, pentru stabilirea unor acțiuni comune cu ocazia sărbătorilor pascale din acest an".

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62150494
Sorin Grindeanu: Este clar că Guvernul a scăpat pandemia de sub control

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a susţinut miercuri că Guvernul a scăpat pandemia de sub control, după ce s-a depăşit "pragul psihologic" de 2.000 de cazuri de COVID-19.

62150492
Andrei Caramitru, amendat cu 5.000 de lei după ce a comparat BOR cu ISIS. „O sectă demonică”

Andrei Caramitru a fost amendat cu 5.000 de lei de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru un mesaj pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook, legat de Biserica Ortodoxă Română (BOR).

62150485
Omul de afaceri Romeo Dunca, președintele ales al CJ Caraș-Severin. Cine este și ce avere are

Romeo Dunca este noul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, ales pe 27 septembrie. Este un om de afaceri cu o avere care l-a propulsat în topul miliardarilor de la noi.

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.