Min. Mediului: 28,7 milioane lei, datoria Blue Air, reprezentată de 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră

62284780

Ministerul Mediului a transmis, marţi seară, că datoria totală pe care Blue Air o are către Administraţia Fondului pentru Mediu este de 28,7 milioane de lei.

54.230 reprezintă certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021.

„Compania Blue Air Aviation înregistrează o obligaţie fiscală la bugetul Fondului pentru Mediu, în valoare de peste 28,7 milioane lei”, a transmis, marţi seară, Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că suma este reprezentată de neîndeplinirea obligaţiei de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (GES) aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021.

„În cazul companiei Blue Air, este vorba despre 54.230 de certificate. Termenul pentru restituirea certificatelor GES a expirat în luna mai 2022. Având în vedere neplata obligaţiei fiscale, chiar şi după comunicări repetate, apeluri şi somaţii transmise către companie, fără ca acestea să se concretizeze în vreun fel, Administraţia Fondului Pentru Mediu (AFM) a fost nevoită să pună în aplicare legislaţia în vigoare, prin emiterea titlului executoriu conform Codului de procedură fiscală”, au mai transmis reprezentanţii ministerului.

Ministrul Tanczos Barna a precizat că decizia suspendării zborurilor, având această blocare a conturilor, este nejustificată şi a cerut companiei să reia imediat operarea curselor.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62278909
O copilă de doi ani a murit în urma unui accident rutier produs în Prahova

O fetiţă în vârstă de doi ani a murit, marţi seară, după ce a fost lovită de un autoturism pe raza oraşului Boldeşti Scăieni.

 

62234157
Incendiu puternic la un depozit de mobilier de lângă Timişoara

Un incendiu puternic a izbucnit, marți seară, la un depozit de materiale pentru producţia de mobilier din localitatea Giarmata, limitrofă municipiului Timişoara.

 

62284789
Suspendarea zborurilor Blue Air. Ce precizări a făcut Ministerul Turismului

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a transmis, marţi seară, precizări ca urmare a situaţiei generate de suspendarea tuturor zborurilor de către compania Blue Air. Instituţia a transmis date cu privire la drepturile călătorilor.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegerile anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.