40 de deținuti au părăsit penitenciarul Jilava. Vineri, ar putea fi eliberați încă 1500

×
Publicitate

Cel putin 40 de deținuti au iesit joi seară din penitenciarul Jilava, dupa ce joi a intrat in vigoare legea care ii elibereaza mai repede pe detinuții încarcerați în condiții necorespunzătoare.

Eliberarea s-a facut intre orele 19 si 24, dupa cum a anunțat chiar purtătorul de cuvânt al penitenciarului Jilava. Nu au fost singurii care s-au bucurat de decizia Ministerului Justiției. Și alte penitenciare din țară, printre care Craiova, Focșani, Botoșani, Iași au pus în libertate zeci de condamnați.

Vineri, pe timpul zilei, este posibil ca si alți deținuti, din toată țara, să pașească liberi pe porțile închisorilor.

Neoficial, se vorbește despre peste 1500 de condamnați care vor fi eliberați.

Comisiile din închisori trebuie să analizeze cazurile a peste 30 de mii de deţinuţi. Fiecare în parte este evaluat şi i se scad din pedeapsa totală 6 zile la fiecare 30 de zile în care a trăit în condiţii improprii după gratii. Adică, dacă a stat într-o celulă atât de înghesuită încât nu avea minimum 4 metri pătraţi pentru el, dacă nu avea acces la lumina naturală sau nu putea fi scos în curte la plimbare. Iar acestea sunt doar câteva din condiţiile de trai în funcţie de care se decide eliberarea.

Ministerul Justiţiei justifică aceste eliberări spunând că România a fost amendată la CEDO în nenumărate rânduri pentru că nu respectă dreptul la viaţă şi demnitate a deţinuţilor.

Statul român nu a făcut însă nimic pentru a rezolva aceste probleme. A promis construirea de închisori pe hârtie, dar nu a alocat niciun leu în această direcţie. Aşa s-a ajuns la suprapopularea penitenciarelor.

Acum, mii de deţinuţi vor ieşi din închisoare în acelaşi timp, iar România este încă în faza de planificare a construirii de noi închisori.

Ministrul Justiţiei anunţă că se face studiul de fezabilitate pentru penitenciarul ce se va ridica în comună Berceni. Şi că trei unităţi militare dezafectate vor trece în curând de la ministerul apărării la cel al justiţiei. Apoi, vor urmă studii, investiţii şi într-un final şi amenajarea celulelor.

Singură clădire gata în proporţie de 70 la sută şi care poate prelua deţinuţi va fi transformată în institut de pregătire pentru angajaţii din penitenciare. Este vorba despre arestul DNA care a fost construit parţial în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti.

Un al doilea proiect, promis CEDO, se referă la monitorizarea deţinuţilor prin intermediul brăţărilor electronice. Astfel, unii condamnaţi şi-ar putea execută pedeapsa în libertate, controlaţi de la distanţă, în arest la domiciliu. Banii pentru acest proiect ar trebui să vină de la stat, care în ultimii 8 ani nu a găsit resurse pentru achiziţionarea acestor echipamente de control.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Tânărul din Cluj, care a furat cutia milei din biserica, lovit de o ambulanţă

Un tânăr de 20 de ani a fost lovit de o ambulanță aflată în misiune. Ironia sorții: băiatul furase cutia milei dintr-o biserică din centrul Clujului și a incercat să fugă cu ea.

Doi băieți de 6 și 9 ani, răniți după ce părinții lor au făcut accident cu mașinile

Drumul spre școală s-a sfârșit la spital pentru doi băieți de 9 si 6 ani, răniți în urma unui accident în Brașov.

Profesor de la C.N. Mihai Viteazul, acuzat de abuz de o elevă: "Mi-a fost rușine să le spun părinților"

O tânără din București a povestit în cadrul campaniei metoo că a fost victima unui comportament nepotrivit din partea unui profesor de matematică de la Colegiul Național Mihai Viteazul.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.