Migranții, prinși cu zecile la frontierele românești. Au devastat o casă din Timișoara

×
Publicitate

Aproape orice ar transporta către vestul Europei, unii şoferi de autocamioane îşi pot face loc şi pentru fugarii care încearcă să treacă ilegal graniţele.

Asta s-a întâmplat şi la Vama Borş, unde, după un control de rutină, poliţiştii de frontieră au găsit şase transfugi afgani, ascunşi printre cele 15 tone de seminţe de floarea-soarelui.

La doar o zi distanţă, au fost găsiţi alţi opt fugari, ascunşi într-un TIR care transporta înălbitori, iar autorităţile din Arad au găsit 3 persoane între rolele metalice şi alte 4 care încercau să treacă graniţa pe jos.

Probleme sunt şi în Timişoara, unde localnicii se plâng de mizeria lăsată în urmă de zeci de migranţi, toţi cu azil în România.

Aceştia au pus pe foc parchetul locuinţei în care se adăposteau şi riscau să surpe clădirea.

Autorităţile locale au încercat să găsească o soluţie pentru cele 53 de persoane, dar într-un final au decis să îi trimită cu trenul în judeţele în care erau cazaţi.

Migranți ridicați pe stradă în Arad și Nădlac

Aproximativ 30 de migranţi, majoritatea veniţi ilegal din Serbia, au fost prinşi pe străzi din municipiul Arad şi din oraşul Nădlac, joi. Polițiștii au constatat că toţi sunt de origine afgană.

Unul din grupuri, format din opt afgani, a fost depistat lângă Stadionul UTA din municipiu.

Afganii au trecut fraudulos frontiera României dinspre Serbia, străinii fiind predaţi responsabililor din Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, relatează polițiștii, potrivit Agerpres.

În oraşul Nădlac, poliţiştii au observat, într-o parcare de camioane, şapte străini, stabilindu-se că şi aceştia sunt din Afganistan. Ei aveau asupra lor documente de identitate eliberate de autorităţile române, dar expirate din luna decembrie 2020.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62170095
Accident grav în Galați. Un bărbat a fost aruncat pe șosea, după ce 2 mașini s-au izbit într-o intersecție

Accident filmat într-o intersecție din centrul orașului Galați.

62170094
Un bătrân și-a găsit sfârșitul pe Masivul Ceahlău. A suferit un șoc hipotermic în drum spre o cabană

Un bărbat de 74 de ani din Iași a plătit cu viața pentru curajul de a porni neînsoțit pe Masivul Ceahlău.

62170092
Droguri ascunse în saci cu boabe de cafea, descoperite de polițiști la Galați

Droguri ambalate în pungi vidate, ascunse în saci cu boabe de cafea.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.