Mesajul lui Cuc pentru șoferii UBER amendați: „Să se ducă să conteste în instanţă”

62041473
Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a sfătuit joi pe șoferii UBER amendați de Poliția Rutieră să conteste sancțiunile în instanță.

„Eu îi sfătuiesc pe şoferii care au luat amenzi astăzi (joi, n.r.) să se ducă să conteste în instanţă. Şi eu am fost amendat de Poliţie şi m-am dus şi am contestat când am considerat că mi s-a făcut o nedreptate", a declarat Cuc la Palatul Victoria, răspunzând unei întrebări referitoare la amenzile aplicate în cursul zilei de joi şoferilor unor companii care efectuau transport public de persoane contra cost în regim de închiriere, potrivit Agerpres.

Ministrul Transporturilor a subliniat, în context, că Ordonanţa care modifică Legea taximetriei, şi care a intrat în vigoare joi, nu interzice companiile de ridesharing ci îşi propune să combată pirateria. El a arătat, în context, că declaraţiile din spaţiul public privind interzicerea UBER nu reprezintă decât un subiect de campanie electorală.

„Ce am reglementat noi până în acest moment nu interzice UBER să funcţioneze pe piaţă. Acesta este un subiect folosit de anumiţi oameni în campania electorală doar pentru a veni şi ei cu un subiect în presă. Pentru că alte lucruri nu au făcut. Acum i-a apucat pe toţi grija de legislaţie, în condiţiile în care ei nu au fost în stare să reglementeze, pentru că problema acestor platforme trenează cam de 5 ani. Spre deosebire de alţii care nu au făcut nimic noi lucrăm de o lună la proiectul de ordonanţă (privind reglementarea ridesharing, n.r.)", a afirmat Răzvan Cuc.

El a precizat, totodată, că în cursul zilei de miercuri a avut o nouă întâlnire, la sediul ministerului, cu reprezentanţii UBER, Clever şi Bolt, care au prezentat anumite sugestii la proiectul de act normativ.

„Săptămâna viitoare vom avea o altă întâlnire pentru a finaliza şi pentru a integra aceste observaţii şi reglementăm şi acest domeniu. Noi am dat o Ordonanţă, Ordonanţa 21, care vine că combată pirateria. Din câte ştiu, piraterie înseamnă când transporţi persoane şi nu declari acele sume pe care le încasezi. Eu ştiu că la UBER, când faci o comandă, plata se face online şi se eliberează o dovadă că ai făcut plata. Deci ei nu sunt piraţi. Am discutat cu reprezentanţii de la aceste platforme. Am văzut că au şi transmis mesaje către şoferii lor. Au spus că pot continua să funcţioneze. Nu există un act normativ adoptat în momentul de faţă care să obstrucţioneze UBER, Clever sau Bolt sau alte aplicaţii", a subliniat şeful de la Transporturi.

Poliţiştii rutieri bucureşteni au sancţionat joi patru conducători auto care efectuau transport public de persoane contra cost în regim de închiriere, pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, un conducător auto de 34 de ani a fost amendat pentru că efectua transport public de persoane contra cost în regim de închiriere, transportând clientul pe raza municipiului Bucureşti, deşi era autorizat să efectueze acest tip de transport pe raza altei localităţi în Ilfov.

De asemenea, trei şoferi au fost sancţionaţi pentru că nu deţineau autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă pentru transportul de persoane în regim de închiriere.

Ca măsură complementară s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, mai arată sursa citată.

Ordonanţa de Urgenţă care modifică legea taximetriei, adoptată de Guvern la sfârşitul lunii martie, a intrat în vigoare joi.

Guvernul a eliminat sintagma„în mod repetat" din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, astfel încât "sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal", a declarat, în martie, vicepremierul Daniel Suciu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
De ce România nu are restaurante cu stele Michelin. „Nu aveţi o bucătărie evoluată”

România are toate ingredientele necesare pentru preparate demne de restaurante, cu una, două sau chiar 3 stele Michelin. Au demonstrat-o joi doi bucătari francezi de renume, la Salonul de Gastronomie din Capitală, folosind doar produse locale.

Un judecător desființează dosarul făcut de Adina Florea lui Kovesi: ”proceduri nelegale”

Acuzaţiile aduse fostei şefe a DNA, Laura Codruta Kovesi, ''sunt lipsite de precizie, claritate, şi suport probator'' iar procedurile din ancheta făcută de procurorul Adina Florea ar fi nelegale.

ANIMAŢIE GRAFICĂ: Filmul accidentului de avion în care au murit 2 oameni de afaceri

Au apărut primele informaţii despre tragedia aviatică din judeţul Buzău, în care şi-au pierdut vieţile doi oameni de afaceri. Avionul care s-a prăbuşit nu era certificat pentru zbor în condiţii de vreme severă potrivit specialiştilor.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.