Mesajul ambasadorului SUA la București, cu ocazia Zilei Naționale a României: „Sunt mândru de progresele uimitoare”

62093592
Getty

Ambasadorul SUA la Bucureşti Adrian Zuckerman a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Naţionale, şi a precizat că Statele Unite vor continua să sprijine evoluţia României ca lider la nivel regional şi european.

Diplomatul american a avut un mesaj video în care a felicitat poporul român pentru sărbătorirea a 102 ani de la Ziua Marii Uniri. El a vorbit şi despre cooperarea bilaterală pentru recondiţionarea unui reactor nuclear şi a construirii a două noi reactoare la Cernavodă, transmite News.ro.

„În numele preşedintelui Trump şi al poporului american doresc să transmit felicitări preşedintelui Iohannis şi poporului român la sărbătorirea a 102 ani de la Ziua Marii Uniri. România a evoluat mult. Sunt mândru în special de progresele uimitoare făcute anul acesta, în ciuda numeroaselor obstacole de care ne-am lovit. România se luptă cu Covid-19 şi încearcă să-şi ţină poporul în siguranţă încă de la începutul acestui an. În ciuda unui astfel de impediment major, a reuşit să facă paşi importanţi în domenii precum dezvoltare economică, securitate energetică şi cooperare în domeniul apărării. Statele Unite şi România au creat treptat o prietenie caracterizată prin colaborare, loialitate şi consecvenţă. Parteneriatul strategic dintre ţările noastre nu a fost nicicând mai puternic. Statele Unite vor continua să sprijine evoluţia României ca lider la nivel regional şi european”, a declarat ambasadorul SUA în România în mesajul video postat pe pagina de Facebook a ambasadei.

El a mai spus că acesta este „anul care marchează perioada Renaşterii în România”.

„Sub conducerea preşedintelui Trump, Statele Unite au sprijinit România să atingă obiective care în trecut erau de neînchipuit. Statele Unite şi România cooperează în vederea recondiţionării unui reactor nuclear şi a construirii a două noi reactoare la Cernavodă. Proiectul este evaluat la aproximativ 8 miliarde de dolari. Banca de Import-Export a SUA (Exim) va oferi României până la 7 miliarde de dolari finanţare pentru acest proiect. Centrala de la Cernavodă va furniza aproximativ 40% din cererea de energie electrică a României”, a completat Adrian Zuckerman.

Citește și
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Ambasadorul SUA la Bucureşti a adăugat că „România va deveni cel mai mare producător şi exportator de gaze de energie din Europa de îndată ce va începe realmente extracţia de gaze din rezervele însemnate din regiunea Mării Negre, anul viitor”.

În opinia acestuia, ţara noastră are tot ce îi trebuie ca să fie un lider european în agricultură, silvicultură, minerit, tehnologie inovativă şi industria de prelucrare.

„În plus, am început să lucrăm la o autostradă şi o cale ferată care să lege Marea Neagră de Marea Baltică. România a demarat acest proiect în colaborare cu Polonia şi cu Statele Unite. La finalizarea sa, acest proiect, care valorând miliarde, va reprezenta o stimulare majoră a economiei României, Poloniei şi a întregii regiuni din Europa de Est. O economie puternică asigură capacitate de apărare puternică, iar o apărare puternică protejează o economie robustă. O Românie puternică înseamnă o Europă puternică şi securitatea generaţiilor noastre viitoare”, a mai precizat Zuckerman.

Diplomatul american a reamintit de Foaia de parcurs care are în vedere cooperarea SUA-România în domeniul apărării timp de un deceniu.

„Nivelul de pregătire şi capacitatea României vor continua să crească. Statele Unite vor continua să sprijine modernizarea şi interoperabilitatea forţelor armate ale României. Programul de modernizare a apărării României include avioanele de luptă F16, elicopterele Blackhawk, transportoarele blindate Pirahna, rachetele Naval Strike, echipamente pentru Avertizarea Domeniului Maritim, războiul Anti-Submarin, sistemele de rachete HIMARS şi Patriot, care sunt cele mai avansate din lume. În plus, personal militar american este în curs de dislocare către România”, a subliniat ambasadorul.

Acesta a felicitat Guvernul Orban pentru angajamentul de a pune capăt corupţiei.

„România a hotărât să pună capăt corupţiei endemice şi traficului de persoane prin aplicarea unei politici de toleranţă zero. Această conduită infracţională ruşinoasă nu va mai reprezenta o pată pe obrazul poporului român. Guvernul Orban a aplicat reforme pentru a restaura statul de drept, afectat de guvernul anterior, şi pentru a „smulge” din rădăcini corupţia. Corupţia endemică şi baronii roşii rămaşi din anii regimului comunist nu îşi au locul în România modernă. Au stagnat dezvoltarea economică şi socială a României suficient. Pe măsură ce se încetăţeneşte aplicarea principiului statului de drept, din ce în ce mai mulţi investitori americani şi străini vin în România. La fel, pe măsură ce se privatizează companiile de stat, se estompează şi mai mult barierele din calea competiţiei caracteristice pieţei libere şi se reduc sursele de venit din care se susţine corupţia endemică. Corporaţiile şi entităţile corupte din China comunistă, precum Huawei, ZTE, nu îşi au locul în România liberă şi democratică”, a precizat diplomatul american.

El a mai amintit de faptul că premierul a spus, referitor la reţelele 5G că nu poate fi un partener China.

„Prim-ministrul Orban a declarat că „în ceea ce priveşte reţelele 5G, China nu poate fi partener. Vom alege o companie care nu aduce niciun fel de ameninţare la adresa securităţii naţionale sau altor domenii”. Ţări din întreaga Europă au urmat modelul de conducere al prim-ministrului Orban în vederea protejării reţelelor 5G de furnizori, care nu prezintă încredere şi au risc ridicat, precum Huawei şi ZTE. Statele Unite şi Uniunea Europeană au sprijinit crearea unor cadre legale, cum ar fi programul „Clean Network” şi Setul de Instrumente al UE privind securitatea cibernetică şi a reţelelor 5G pentru a proteja infrastructura 5G de furnizorii care prezintă risc ridicat”, a arătat Adrian Zuckerman.

La finalul discursului său, ambasadorul SUA în România a felicitat poporul român pentru aniversarea a 102 ani de la Marea Unire.

„În încheiere aş vrea să felicit, din nou, toţi românii la împlinirea a 102 ani de la Marea Unire şi să laud acest an care marchează perioada Renaşterii în România. Acesta este numai începutul pentru românii curajoşi care realizează lucruri măreţe şi se bucură de succes. România şi Statele Unite sunt cei mai buni prieteni. Împreună vom continua să realizăm lucruri măreţe. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român şi pe cel american”, a conchis ambasadorul SUA.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.

Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital
Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital

Gerul nu ne slăbește şi pace. În zori, ţara întreagă era ca de sticlă. S-au înregistrat, din nou, -20 de grade dimineaţa în depresiuni, în timp ce la munte, în mod neobișnuit, a fost mult mai cald.  

Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO
Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO

Un incident feroviar a avut loc marți, la ora 19:00, pe secția de circulație București Vest – Chiajna, provocând blocarea temporară a unui fir de circulație. 

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.