Mesaj Ro-Alert în România, dronă cu explozibil găsită în Bulgaria. Războiul rus se apropie tot mai mult

×
Publicitate

Mesajul Ro-Alert a provocat din nou îngrijorare, noaptea trecută, în rândul localnicilor din Delta Dunării, dar și din apropiere de Galați.  

Oamenii au fost anunțați, pentru a doua oară într-o săptămână, că e posibil să urmeze atacuri cu drone în localitățile riverane Dunării din Ucraina și că bucăți de echipamente militare ar putea să ricoșeze pe teritoriul românesc.

Iar după miezul nopții a început, într-adevăr, să se audă explozii în orășelul Vâlcov, aflat peste Dunăre de satul românesc Periprava.

Mesajul de Alertă Extremă Ro-Alert a fost emis în jurul orei 23. Localnicilor li s-a spus să își păstreze calmul și să se refugieze în beciuri sau în adăposturi civile, iar în lipsa unor astfel de facilități să rămână în case, departe de ferestre și de pereții exteriori.

De această dată nu a mai fost atacat vreun port. Dronele rusești au căzut peste Vâlcov, un orășel pescăresc cu numai 11.000 de locuitori. Se presupune, însă, că armata ucraineană ar avea acolo un depozit. Până acum, Ministerul Apărării Naționale de la noi nu a anunțat că ar fi existat incidente în care să fie implicat teritoriu românesc. 

Dronă cu explozibil, descoperită în Bulgaria, aproape de România

Și în Bulgaria, autoritățile sunt în alertă, după ce o dronă cu încărcătură explozivă a fost găsită la malul mării, în nord-estul țării, la aproximativ 35 de kilometri de granița cu România.

Dispozitivul a fost descoperit duminică noapte de un localnic, care a dat imediat alarma. Zona a fost izolată, iar o echipă specializată face cercetări la fața locului.

Nu este clar cum a ajuns drona pe țărmul bulgăresc, iar autoritățile de la Sofia nu știu dacă aparatul de zbor aparține Ucrainei sau Rusiei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62387419
Un profesor universitar ar fi agresat sexual două studente pe care le-a chemat la pregătire individuală, în Brașov
Un conferențiar universitar de la Facultatea de Construcții din Brașov a fost reclamat de două studente că le-ar fi agresat sexual.
62378084
Un pacient cu suspiciune de AVC, lăsat de medic să aștepte ore în șir înainte de consult. Reacția spitalului din Târgovişte
Un pacient în vârstă de 86 de ani cu suspiciune de accident vascular cerebral (AVC) a fost lăsat să aștepte ore în șir înainte de a fi văzut de către medicul neurolog, scrie News.ro.
62387421
Un agent de la Penitenciarul Craiova și un amic au fost bătuți într-un local. Fiul unui om de afaceri este implicat
Un agent de la Penitenciarul Craiova și un amic au fost snopiţi în bătaie, într-un local din oraş. În scandal ar fi implicat şi fiul unui om de afaceri de origine iordaniană, dat acum în consemn.