Un pacient cu suspiciune de AVC, lăsat de medic să aștepte ore în șir înainte de consult. Reacția spitalului din Târgovişte

62378084
Shutterstock

Un pacient în vârstă de 86 de ani cu suspiciune de accident vascular cerebral (AVC) a fost lăsat să aștepte ore în șir înainte de a fi văzut de către medicul neurolog, scrie News.ro.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a transmis, luni, scuze unui pacient în vârstă de 86 de ani, ajuns la unitatea de primiri urgenţe (UPU) a spitalului cu suspiciune de accident vascular cerebral (AVC) şi care a fost lăsat să aştepte câteva ore înainte de a fi văzut de către medicul neurolog. Fiica bolnavului a scris pe Facebook că personalul medical din UPU a insistat ca neurologul să coboare, iar aparţinătorii au mers la uşa secţiei, care era închisă, însă medicul de gardă a coborât abia spre dimineaţă, spunând că „timpul minim de aşteptare este de şase ore” şi acordând cinci minute pacientului.

Decizia managerului SJU Târgovişte, Claudiu Dumitrescu, de a transmite scuze pacientului şi familiei acestuia vine după ce fiica bărbatului a scris pe Facebook despre experienţa de la unitatea de primiri urgenţe a spitalului. 

„De la ora 23:30 (de peste 4h) sunt cu tata (în vârstă de 86 de ani) în Spitalul Judeţean Tgv, cu suspiciune de AVC, prin apelarea serviciului 112; cu excepţia medicului de UPU, dr Cristina Preda, care şi-a făcut rapid treaba, solicitând investigaţiile necesare, restul personalului de gardă poate fi caracterizat prin nesimţire şi nepăsare. Nesimţire şi nepăsare sunt cuvintele ce caracterizează «promptitudinea» în rezolvarea cazurilor de urgenţă.  Medic neurolog Istrate, medic de garda, sunat în prezenţa mea, acum 3 minute, nu răspunde la tel. Ori doarme, ori aşteaptă să iasă din gardă!!! Oamenii ăştia, medici, plătiţi cu trei-patru mii de euro, nu or avea părinţi?  Managerul spitalului ştie? Se iau măsuri pro promptitudine, profesionalism, empatie, umanitate? Este ora 4 şi 17 min dimineaţa şi acest medic nu este de găsit. Medicul neurolog de gardă. Nu răspunde când îl sună linia de gardă, nu vine să stea de vorba cu aparţinătorii, nu vine nici pe secţie Este ora 5 dimineaţă şi medicul de gardă pe neurologie nu a coborât. Deşi a fost sunat insistent. Pentru pacienţii pentru care o oră poate însemna diferenţa între viaţă şi moarte. La ora 5:30 dimineaţă, după insistenţele serviciului UPU, telefoane, urcat pe secţie de către aparţinătorii pacienţilor (secţie încuiată), iese dr. neurochirurg, buimac de somn, şi spune că «timpul minim de aşteptare este de 6h» după care ne întoarce spatele şi întra înapoi în secţia de neurologie”; a scris fiica pacientului, pe Facebook.

Potrivit acesteia, în cele din urmă medicul a coborât de pe secţie în jurul orei 6-6:30 dimineaţă, pentru a-i vedea pe pacienţii din UPU, iar consultaţia, în cazul bătrânului de 86 de ani, a durat cinci minute, timp în care medicul l-a întrebat pe bolnav dacă vrea să meargă acasă ori să se interneze. 

„Cred că astfel de medici fac de ras Spitalul Judeţean de Urgenţă Tgv, precum şi pe acei colegi devotaţi, umani. Spitalul este reabilitat, curat, dotat. Merită o resursă umană medicală de calitate. Iar noi, pacienţi şi aparţinători, merităm servicii medicale care să respecte demnitatea umană!!!”; a mai scris femeia. 

Oficialii spitalului au explicat că bătrânul nu suferise AVC şi că, în urma afirmaţiilor fiicei acestuia, la nivelul unităţii sanitare se derulează o anchetă internă. 

„Medicul neurolog care asigura permanenţa în acea gardă şi-a motivat lipsa din UPU din cauza unor cazuri aflate pe secţie. Considerăm însă că acesta ar fi trebuit să se îngrijească de ambele situaţii şi să acorde atenţie, investigaţiile necesare şi tratamentul adecvat fiecărui caz în parte. Domnul doctor regretă întârzierea în acordarea consultaţiei pacientului, motiv pentru care  îşi cere scuze public atât dumnealui, cât şi familiei sale. Conducerea Spitalului Judeţean Târgovişte îi roagă pe toţi medicii să facă eforturile necesare pentru a-i trata pe oamenii suferinzi atât cu medicamentele de care au nevoie, dar mai ales cu o vorbă bună şi multă empatie. De asemenea, ne dorim ca pacienţii să ştie că volumul de muncă pe Secţia Neurologie este foarte mare, mai cu seamă că des, aici, ne vin pacienţi şi din judeţul Prahova, din cauză că la Spitalul Judeţean din Ploieşti NU există medici de gardă pe Secţia Neurologie. Încă o dată, ne cerem scuze pentru problemele apărute, încercăm să fim mai buni cu fiecare zi şi vă rugăm să facem eforturi comune pentru binele tuturor”; a transmis, luni, spitalul.

Conform reprezentanţilor unităţii sanitare, pacientul este stabil, cu evoluţie favorabilă şi primeşte în continuare îngrijirile necesare, în secţia Neurologie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Un profesor universitar ar fi agresat sexual două studente pe care le-a chemat la pregătire individuală, în Brașov

Un conferențiar universitar de la Facultatea de Construcții din Brașov a fost reclamat de două studente că le-ar fi agresat sexual.

Un agent de la Penitenciarul Craiova și un amic au fost bătuți într-un local. Fiul unui om de afaceri este implicat

Un agent de la Penitenciarul Craiova și un amic au fost snopiţi în bătaie, într-un local din oraş. În scandal ar fi implicat şi fiul unui om de afaceri de origine iordaniană, dat acum în consemn.

Surse: O adolescentă de 17 ani a reclamat la poliție că ar fi fost agresată sexual într-o tabără de vară a partidului AUR

O minoră în vârstă de 17 ani acuză că ar fi fost agresată sexual de membri ai partidului AUR, în timpul unei tabere de vară a organizației de tineret a acestei formațiuni politice.

Recomandări
Nicușor Dan s-a întâlnit la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA. A mâncat la popotă alături de soldați | FOTO

Nicușor Dan s-a întâlnit duminică la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA și a mâncat la popotă, alături de soldații americani, potrivit Administrației Prezidențiale.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.