Medicul care și-a recunoscut faptele în legătură cu moartea lui Matthew Perry nu va mai putea profesa

62297315
Profimedia

Medicului din Los Angeles care a acceptat să pledeze vinovat în procesul cauzat de moartea prin supradoză a actorului Matthew Perry i-a fost revocată licenţa de a practica medicina în urma unei decizii pronunţate de un tribunal federal american.

Mark Chavez, în vârstă de 54 de ani, intenţionează să recunoască faptul că a contribuit ilegal la furnizarea către actor, care a interpretat personajul Chandler în acel serial devenit cult, cantităţi de ketamină, drogul aflat la originea supradozei acestuia. Moartea starului TV, într-un jacuzzi din locuinţa sa, în octombrie 2023, i-a şocat pe fanii serialului "Friends" şi a stârnit o avalanşă de omagii la Hollywood, informează AFP.

Unui alt medic, Salvador Plasencia, i-a fost reproşat că a cumpărat de la Mark Chavez acea ketamină şi că i-a revândut-o apoi, mult mai scump, lui Matthew Perry. Jasveen Sangha, supranumită "regina ketaminei", este acuzată că i-a furnizat actorului doza care l-a ucis.

Procesul lor este programat să înceapă în luna octombrie. Mark Chavez ar urma să pledeze până atunci vinovat pentru a evita desfăşurarea procesului, la fel şi celelalte două persoane vizate de către anchetă.

Implicarea celor doi medici în acest caz a scos la lumină raporturile toxice pe care anumite celebrităţi de la Hollywood le întreţin cu medici care au misiunea de a gestiona dependenţele lor.

Ketamina, folosită uneori în mod abuziv ca stimulent sau agent care induce starea de euforie, era consumată de actorul Matthew Perry într-o manieră controlată în cadrul unor şedinţe de terapie împotriva depresiei.

Însă atunci când creşterea dozei i-a fost refuzată, actorul şi-a reactivat dependenţa în toamna anului 2023 şi a apelat la dealeri şi la medici mai puţin atenţi, potrivit Parchetului federal american.

O reprezentantă a agenţiei antidrog americane a spus că Salvador Plasencia şi Mark Chavez sunt doctori "fără scrupule" care "au încălcat Jurământul lui Hipocrate".

Serialul "Friends", un adevărat fenomen cultural difuzat între anii 1994 şi 2004, a marcat o întreagă generaţie de telespectatori, prezentând peripeţiile unui grup de prieteni din New York. Dar, în culisele acestei producţii TV, Matthew Perry şi-a ascuns mult timp problemele cu care se confrunta în realitate adoptând comportamentul personajului său jovial, Chandler. Starul american s-a luptat multă vreme cu dependenţa de medicamente şi de alcool. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62469222
Decizia luată de Rusia în urma acţiunilor Occidentului în Ucraina. „Munca este într-un stadiu avansat”
Rusia va opera schimbări la doctrina sa nucleară ca răspuns la acţiunile Occidentului legate de conflictul din Ucraina, a declarat duminică viceministrul de externe Serghei Riabkov, citat de TASS, transmite Reuters.
62479517
Ce băutură a consumat rapperul Fatman Scoop chiar înainte de se prăbuși pe scenă. Ultimele cuvinte: ”Let's make some noise”
Rapperul Fatman Scoop ar fi consumat o "băutură energizantă" înainte de a se prăbuși pe scenă, în timpl unui concert. El a murit la vârsta de 53 de ani.
62479653
Cine erau cei 6 ostatici găsiți morți într-un tunel de sub Gaza. Au fost uciși cu puțin timp înainte să fie eliberaţi
Un responsabil al grupării Hamas a declarat duminică pentru AFP că unii dintre cei 6 ostatici ale căror cadavre au fost găsite sâmbătă de armata israeliană, "se aflau pe lista de ostatici a căror eliberare fusese aprobată de Hamas", relatează AFP.