Medic de familie, dat afară din profesie după o relație cu o copilă de 14 ani. Mesajele bolnave trimise, în instanță

62328660
Shutterstock

Un medic de familie a primit interdicție de a profesa după o relație cu o fată de 14 ani. Bărbatul ar fi corupt minora pe vremea când era student, dar ea s-a hotărât acum să dezvăluie totul.

Dr. Ravish Roy, în vârstă de 40 de ani, a primit interdicția de a mai practica medicina după ce o femeie, acum în vârstă de 26 de ani, a declarat că a fost coruptă sexual de medicul de familie pe când era student la medicină și că relația sexuală a început în 2005, când ea avea 14 ani, iar el 23 de ani, arată publicația Daily Mail.

Victima a făcut publice și mesajele „bolnave” pe care i le trimitea fetei, printre care și o poezie de dragoste în care spunea că "are fantezii" cu privire la sexul cu ea în fusta mini a uniformei școlare, îi spunea că „vârsta nu este decât un simplu număr" și făcea glume despre mărimea penisului său, arată sursa citată.

Însă, Roy, din Londra, și fata - cunoscută sub numele de „doamna A” - își trimiteau mesaje prin MSN Messenger din anul 2001, când ea avea 10 ani, iar el 19 ani, și studia la Universitatea din Țara Galilor. El i-a spus că s-a îndrăgostit de ea când aceasta avea doar 12 ani.

Ian Brook, reprezentând Consiliul Medical General, a susținut că Dr. Roy a pregătit-o psihologic timp de patru ani, înainte de a consuma relația, iar aceasta s-a intensificat în ultimii trei ani, în timp ce ea era adolescentă.

Mesaje și fantezii bolnave: „Hai să o facem pe podeaua din sufrageria ta”

În 2005, Roy a convins-o pe fata de 14 ani de atunci să chiulească de la școală și să facă o călătorie lungă cu trenul spre Cardiff. A spus familiei că era deprimată și că a fugit, fiind dată dispărută la poliție, a declarat acum „doamna A” la tribunal.

Femeia a povestit că medicul a dus-o în camera lui, unde „a început imediat să mă sărute și să mă îmbrățișeze" pe pat, s-a urcat deasupra ei și „a simulat sexul prin împingerea șoldurilor sale spre mine", în timp ce îi pipăia și îi lingea sânii.

Apoi, atunci când a condus-o acasă pe autostrada M1, el „mă săruta continuu... în timp ce conducea cu mai mult de 112 km/h".

Pe drum, el a tras pe banda de urgență 'de cel puțin trei sau patru ori pentru a mă săruta' și apoi s-a întins, trăgând-o pe ea deasupra lui, astfel încât ea era 'călare' pe el, pentru ca el să o poată săruta pe sâni, a declarat „doamna A.” la Medical Practitioners Tribunal Service (MPTS) – instanța medicală britanică.

Roy i-a scris o poezie de dragoste cu puternice conotații sexuale în 2006, când fata ar fi avut în jur de 15 ani, care era compusă aproape în întregime din modurile în care Roy dorea să aibă relații sexuale cu ea, și comentarii sugestive despre aspectul ei.

„S-ar putea să existe o diferență de vârstă între noi. Dar vârsta nu este decât un simplu număr. Exact așa mă simt și eu în legătură cu mărimea castravetelui meu!. 'Am fantezii (cu tine n.r.) în uniforma de la școală. Să ți-o dau prin fusta aia mini este motivul pentru care m-am născut" i-a scris bărbatul, potrivit sursei citate.

I-a mai spus și că „corpul ei definește perfecțiunea” și are „fese și coapse sexy.”

În alte probe prezentate instanțe, actualul medic, pe atunci student, i-a mai spus: „Hai să o facem pe podeaua din sufrageria ta, poate pe canapea, chiar vreau să te aud spunând "ouch"! Poate pe masa ta de sufragerie, știi că este foarte stabilă”.

Cum s-a hotărât să-l denunțe

Cei doi au rămas prieteni chiar și după ce s-au despărțit în 2012, iar în 2016 Roy a devenit un partener de succes al unui medic de familie, la un cabinet medical din Wood Green, Londra. Însă, femeia a făcut o plângere la Consiliul Medical General în 2018, după ce a reflectat asupra relației lor în timp ce se confesa unui prieten de familie.

În scrisoarea către GMC, ea a scris: „Mi-a luat mulți ani să mă obișnuiesc cu faptul că sunt o victimă a pedofiliei și că nu ar trebui să-mi fie rușine să mă prezint".

Doamna A a transmis, de asemenea, o serie de mesaje incriminatorii, e-mailuri și alte mesaje în care Roy o numea „dragă" și „copil", afirmând că este „una dintre cele mai frumoase fete din lume” și a spus că are picioare mai sexy decât cântăreața americană de muzică soul Amerie Mi Marie Nicholson.

Audiat în fața comisiei medicale, doctorul de familie a respins acuzațiile, catalogând relatarea „doamnei A” ca fiind „falsă și rău intenționată”, dar a fost găsit vinovat de comportament sexual nepotrivit. Nu i s-a adus nicio acuzație penală, ci doar a fost exclus din corpul medicilor.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62328661
Dealer din București, înjunghiat de un client nemulţumit de calitatea slabă a drogurilor

Un dealer de droguri a fost înjunghiat cu cuţitul într-o maşină staţionată în faţa unui bloc din zona Lujerului din Capitală, agresorul fiind un tânăr nemulţumit că primise droguri de slabă calitate, au declarat surse judiciare, vineri, pentru Agerpres.

62325811
România a primit acordul Ucrainei pentru a inspecta canalul Bâstroe și brațul Chilia. Măsurătorile vor începe pe 15 martie

La finalul lunii vom avea o concluzie privind disputa creată în jurul canalului Bâstroe.

62328653
Alimente expirate şi mizerie, la un restaurant din județul Constanţa. Localul a fost închis. FOTO

Un restaurant din localitatea Băneasa, județul Constanţa, a fost închis temporar de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) după ce au fost găsite alimente expirate şi mizerie.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.