Mașina și casa socrilor unui activist de mediu din Suceava, atacate cu bolovani. Care ar fi motivul

×
Publicitate

Mașina și casa socrilor unui activist de mediu din Suceava au fost vandalizate cu bolovani.

După ce acum o săptămână, un activist de mediu din Suceava a fost implicat într-un scandal cu ameninţări şi înjurături, când a cerut verificarea unui presupus transport ilegal de lemn, azi-noapte s-a trezit că nişte indivizi au aruncat bolovani în maşina lui şi în geamurile casei socrilor săi.

El povesteşte că şi în urmă cu trei zile a alertat poliţia pentru un transport similar şi iarăşi a primit amentințări de la cei pe care îi acuză de distrugerea pădurilor Bucovinei. Poliţia anchetează cele întâmplate.

Incidentul a avut loc noaptea trecută, în localitatea Vicovul de Sus. Activistul de mediu şi familia sa erau în vizită la scori, când au început să le fie sparte geamurile de la locuinţă şi maşina. Ieşit repede afară, socrul activistului ar fi văzut două persoane care au dispărut în grabă, după atac. Cei agresaţi au sunat la 112 şi în scurt timp a apărut poliţia.

Activistul de mediu susţine că şi acum trei zile, el a interceptat un alt presupus transport ilegal de lemne şi a sunat la 112 pentru a sesiza poliţia.

Tot atunci, mai spune el, a fost ameninţat din nou, aşa că acum se gândeşte ca persoane din acel anturaj i-au distrus maşina şi geamurile de la casa socrilor.

Activist: „Am fost şi am depus plângere penală. Poarta era închisă. Au aruncat din afara porţii cu pietroaie foarte mari, pe care le-au adus cu ei. Totul a fost premeditat. Au spart luneta maşinii, au îndoit-o în lateral, în spate, au spart geamul la casă. Vă daţi seama că dormea un copil la câţiva metri de geamul care a fost spart. Este foarte grav. Un atac în stil mafiot”.

În urmă cu o săptămână, acelaşi activist de mediu a fost implicat într-un alt incident violent, tot după ce a sesizat un transport suspect de material lemnos.

Poliţia a dat atunci amenzi în valoare de 14 mii de lei, iar în toiul scandalului bărbatul a fost lovit chiar de faţă cu poliţiştii.

Două persoane au fost iniţial reţinute pentru loviri, distrugere şi tulburarea ordinii publice.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62148772
Ce a pățit un moldovean care transporta un BMW pe platformă. Surpriză totală la Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca BMW, care figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat din Italia.

62148769
Un italian a cumpărat din România un Jeep Renegade, cu 11.000 €. Cum a rămas fără el în Vaslui

Poliţiştii de frontieră din P.T.F Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat un autoturism marca Jeep Renegade, care figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat din Germania, în urmă cu un an.

62148768
Două cluburi din Oradea și 20 de elevi voluntari au adunat gunoaiele de pe malurile Crișului Repede

Malurile Crișului Repede vor fi mai curate, cel puţin pentru o vreme.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.