Mascații vor veni în ajutorul agenților pe teren. Măsurile luate în urma incidentelor violente

×
Publicitate

După toate aceste episoade revoltătoare, Poliția își mărește dispozitivele în zonele cu risc ridicat de criminalitate.

154 de grupe noi vor intra în acțiune, în șase județe, dar și în Capitală, pe lângă agenții aflați în teren. Măsura este deja în vigoare.

În fiecare din cele 154 de grupe noi vor fi câte patru sau 10 polițiști și jandarmi. Și vorbim de lucrători din structurile speciale ale poliției, SAS sau SIAS, acei luptători mascați care intervin în confruntări sângeroase din lumea interlopă sau descind la diferite adrese în căutarea infractorilor periculoși.

Această măsură vine să descurajeze incidentele pe care le-am urmărit mai devreme, dar și încălcarea cu bună știință a prevederilor din ordonanțele militare. Suplimentarea forțelor Poliției vine și cu un mesaj pentru cei certați cu legea: "toleranță zero", au transmis șefii Poliției Române.

Locurile în care vor fi trimise dispozitivele vor fi supravegheate video și din aer cu elicopterele Inspectoratului General de Aviație. Vizate sunt acele zone în care, spun reprezentanții poliției, există comunități de persoane revenite în țară în ultima perioadă și care au un trecut infracțional bogat.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62120827
Spitale mobile pentru tratarea cazurilor de Covid-19. Cât costă și unde vor fi amplasate
Peste tot în țară sunt amenajate mai multe spitale suport, ca să mai scadă presiunea din instituțiile clasice. În Capitală, de exemplu, în următoarea lună, vor fi două: unul în curtea Spitalului Elias, altul în Bucureștii Noi.
62121241
Căpșunile românești, gata să apară în piețe. Cultivatorii au serele pline
Dacă vă este dor de căpșunile românești, să știți că în următoarele zile vor apărea în piețe. Este promisiunea cultivatoriilor români, ale căror solarii sunt pline de fructe coapte.
62121220
Marian Godină, despre bătaia din Săcele: „Dacă ajungi acolo, șansele să ieși întreg sunt mici”
Polițistul Marian Godină a comentat pe pagina sa de Facebook evenimentele violente petrecute în ziua de Paște în municipiul Săcele, precizând că dacă ajungi acolo „șansele să ieși întreg sunt foarte mici”.