Forţele şi mijloacele aflate în serviciul de Poliţie Aeriană, sistemele de supraveghere radar şi structurile specializate ale ministerului sunt permanent pregătite să reacţioneze în funcţie de evoluţia situaţiei de securitate, scrie Agerpres.
"Intensificarea confruntărilor din zona Mării Negre şi din proximitatea frontierei României generează efecte colaterale care, în ultimele zile, au determinat creşterea numărului de intervenţii şi a măsurilor de monitorizare şi supraveghere desfăşurate de structurile Ministerului Apărării Naţionale. (...) Fragmentele identificate pe teritoriul României sunt cercetate de echipe specializate, potrivit procedurilor în vigoare. În acest moment, nu există indicii privind o creştere a nivelului de risc pentru populaţia României. Ministerul Apărării Naţionale monitorizează permanent situaţia din proximitatea frontierelor şi adaptează măsurile de protecţie şi intervenţie în funcţie de evoluţia acesteia", a informat, vineri, MApN, într-o postare pe Facebook.
Două drone au fost descoperite, vineri, în judeţul Tulcea. Prima a fost găsită în apropierea localităţii Greci, în Munţii Măcinului, la faţa locului fiind şi urme de combustie pe o suprafaţă limitată. A doua a fost găsită în zona localităţii Plauru.
Joi, o altă dronă a fost descoperită în apropierea stabilopozilor din staţiunea Costineşti.