Aparatul de zbor fără pilot a fost doborât într-o zonă nelocuită, de o aeronavă F-18 a Forțelor Aeriene Spaniole, care execută serviciul de Poliție Aeriană la noi în țară.

Colonel Daniel Nistor, purtătorul de cuvânt al MApN: ”La ora 04.44, sistemele de supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale au detectat pătrunderea unei ținte aeriene în spațiul aerian național, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 km nord de Galați”.

Localnicii au povestit că undeva în jurul orei 5 dimineața au văzut o lumină puternică pe cer și în același timp au auzit o bubuitură. Probabil că acela a fost momentul în care a fost doborâtă drona.

Localnic: ”Da, am auzit. Am ieșit, am văzut o luminiță acolo. Acum, ce-o vrea Dumnezeu. Jale mare!”.

”Ne-am speriat și copii și nepoți și toți”

Reporter: Ați văzut-o?

Localnic: Da, era o luminiță roșie, am văzut-o de dimineață. Ne-am speriat și copii și nepoții și toți. Eu nu m-am panicat, asta este”.

Corespondent ProTV: ”Drona a fost doborâtă undeva în această zonă între comunele Cudalbi și Băleni, din județul Galați. Încă sunt făcute căutări, am văzut și un elicopter al MApN care caută să identifice locul unde au căzut resturile dronei”.