MApN explică de ce nu a doborât drona prăbușită peste un bloc: „În apărare, curajul nu înseamnă să apeși pe trăgaci”

Drona galati 1
Inquam Photos / George Calin

Ministerul Apărării Naționale a transmis, după incidentul în care o dronă s-a prăbușit pe un bloc din Galați, că siguranța cetățenilor rămâne principala prioritate a Armatei Române. 

După criticile din spațiul public privind faptul că Armata nu a doborât drona ruseasca prăbușită peste blocul din Galați, MApN a făcut două postări în decurs de 30 de minute pe rețelele de socializare.

Într-una dintre postări, reprezentanții MApN au explicat că armata monitorizează permanent situația de la granițe și este pregătită să reacționeze la orice amenințare, însă utilizarea armamentului letal implică o responsabilitate extremă.

Potrivit oficialilor, România dispune de una dintre cele mai avansate legislații care permit neutralizarea dronelor ce pătrund ilegal în spațiul aerian național. Cu toate acestea, armata nu poate deschide focul în mod discreționar, mai ales dacă există riscul ca populația civilă să fie pusă în pericol.

„Siguranța cetățenilor este prioritatea noastră armata României monitorizează permanent situația de la granițe și se pregătește să reacționeze la orice amenințare. Avem una dintre cele mai avansate legi care ne permite să neutralizăm dronele ce pătrund neautorizat în spațiul aerian național, însă aceasta nu înseamnă că putem folosi armamentul letal în mod discreționar. Putem face uz de armă, însă numai dacă situația cetățenilor nu este pusă în pericol.

Pe de altă parte, dreptul internațional nu permite niciunui stat, sub nicio formă și împrejurare, să încalce spațiul aerian al altui stat. Cuvântul de ordine este precauția. Îți trebuie mai mult curaj să fii precaut decât să te hazardezi sperând că ție nu ți se va întâmpla. Acesta nu este un joc video. Nu poți apăsa pe butonul pauză, nu poți face reload, nu mai ai o încercare. Angajarea unei ținte aeriene cu armament de război pe teritoriul național în timp de pace este o responsabilitate extremă.

Armata nu-și poate permite să provoace mai multe pagube decât ar trebui să prevină. Suntem precauți, suntem responsabili, suntem aici să apărăm țara.”, a spus un reprezentant al Armatei Române, printr-o postare pe pagina oficială MApN, accentuând că „În apărare, curajul nu înseamnă să apeși pe trăgaci. Curajul înseamnă să iei decizia corectă atunci când viețile oamenilor depind de ea. Armata României acționează cu fermitate, responsabilitate și respect pentru lege, având mereu aceeași misiune: protejarea românilor și apărarea țării”, transmite un reprezentant al MApN.

În al doilea mesaj publicat de MApN, oficialii au recunoscut că imaginile exploziei au provocat teamă în rândul populației, însă au transmis că militarii, pompierii, polițiștii și echipele de intervenție au fost mobilizate pe tot parcursul nopții pentru gestionarea situației.

„Știu că mulți dintre voi vă întrebați de ce nu am reușit să doborâm drona. Misiunea Armatei Române este să îi protejeze pe oameni, de aceea fiecare decizie pe care o luam urmărește în primul rând siguranța cetățenilor și evitarea oricărui risc suplimentar pentru populație. Cel mai important lucru pentru un militar nu este tehnica pe care o are la dispoziție, ci faptul că oamenii și teritoriul upe care le apără sunt în siguranță. Într-adevăr, imaginile din această noapte au speriat mulți oameni și pe bună dreptate.

Când vezi o explozie aproape de locuințele oamenilor este normal să te gândești la cei dragi și să te întrebi dacă ești în siguranță. De un singur lucru vă putem asigura: „Nu sunteți singuri”. În spatele fiecărei alerte, al fiecărei intervenții și al fiecărei decizii sunt oameni care lucrează permanent pentru a vă proteja. Militari, pompieri, polițiști și mulți alți specialiști au fost la datorue toată noaptea și continuă să fie și acum.

Aveți încredere că tratăm această situație cu toată seriozitatea. Rămâneți calmi, informați-vă din surse oficiale și aveți grivă de cei dragi. Noi ne vom face în continuare datoria astfel încât viața să își urmeze cursul firesc. România este acasă pentru noi toți, iar siguranța oamenilor rămâne cea mai importantă misiune a noastră.”, a declarat un alt reprezentant al Armatei Române. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
Gettyimages Donald Trump
Ce prevede contractul de 565.000 de dolari lunar semnat de Nicușor Dan pentru a păstra buna relație cu SUA

Contractul de consultanţă strategică între Administraţia Prezidenţială a României şi firma Eversheds Sutherland a fost înregistrat în 28 mai la Departamentul american al Justiţiei.

Antrenor
Un antrenor de înot ar fi agresat sexual o elevă de 12 ani. Bărbatul a fost reținut

Președintele Clubului Sportiv Câmpina, care este și antrenor de înot, a fost reținut pentru agresiune sexuală asupra unei eleve de 12 ani.

Maria zaharova getty
Reacția fermă a Moscovei după ce Nicușor Dan a anunțat închiderea consulatului din Constanța și expulzarea consulului rus

Moscova a transmis, vineri, că intenționează să răspundă la decizia României de a închide Consulatul General al Rusiei din Constanța și de a-l declara pe consulul general Andrei Kosilin „persona non grata”.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.