Managerul SUUB amenință cu plângeri penale, după noile dezvăluiri ale lui Ungureanu

62106595
Facebook.com

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica, a anunțat că Departamentul juridic a finalizat o plângere penală care va fi depusă "cel târziu" miercuri împotriva celor care "denigrează" unitatea medicală.

Reacţia vine după ce deputatul Emanuel Ungureanu a scris pe Facebook că "mii de litri de sânge contaminat şi alte deşeuri infecţioase de la sute de unităţi sanitare din România sunt aruncate zilnic în sistemul de canalizare", printre aceste unităţi menţionând şi Spitalul Universitar, scrie Agerpres.

"Împreună cu juriştii spitalului, tocmai am redactat o plângere penală pe care cel târziu mâine o vom înainta organelor statului, pentru că nu mi se pare normal ca de fiecare dată Spitalul Universitar să fie pus într-o umbră nefavorabilă şi denigrat de anumite persoane care cu siguranţă îşi doresc ceva în acest spital. Spitalul, prin Departamentul juridic, a finalizat o plângere penală îndreptată împotriva tuturor care ne denigrează în felul acesta spitalul nedocumentându-se înainte. Ei confundă decontaminarea cu staţia de epurare", a spus Nica.

Ea a precizat că în spital există proceduri şi protocoale, iar personalul medical din Blocul operator a fost instruit cu privire la manipularea produselor care rezultă în urma activităţii medicale.

"Personalul din Blocul operator a fost instruit cu privire la acest lucru, cum se manipulează aceste produse care rezultă în urma activităţii medicale şi chirurgicale. Domnul probabil că nu cunoaşte diferenţa dintre decontaminare şi staţie de epurare. Procesul de decontaminare nu va fi înlocuit niciodată de nicio staţie de epurare, pentru că prin decontaminare bacteriile sunt distruse în proporţie de 99,99%, spre deosebire de staţiile de epurare, care nu fac altceva decât să scadă încărcătura bacteriană şi virusologică. Niciodată o staţie de epurare nu distruge bacteriile. Chiar dacă există staţiile de epurare, acestea nu fac treaba procesului de decontaminare. Or, aceste lichide, înainte să fie aruncate, trebuie să fie decontaminate, decontaminate fie pe bază de produse de clor, fie pe bază de alte produse bactericide omologate atât în UE, cât şi în România. Şi apoi, după ce sunt decontaminate, ele sunt aruncate în nişte chiuvete speciale, nu chiuvete pe care le folosim pentru alte proceduri, sau în wc-uri speciale care au această destinaţie, nemaiexistând niciun risc după ce ele sunt decontaminate. Procesul de decontaminare este obligatoriu", a explicat managerul unităţii medicale.

Adriana Nica a susţinut că staţiile de epurare nu fac altceva decât să scadă încărcătura bacteriană şi să prelucreze apele menajere, "nicidecum" produsele biologice.

"Pentru asta trebuie să ne informăm şi după aceea să aruncăm cu noroi în activitatea colegilor mei, care îşi desfăşoară activitatea medicală cu conştiinciozitate şi conform pregătirii lor pe care şi-au făcut-o de-a lungul timpului. Imaginile sunt de la noi. Imaginile nu sunt din Blocul operator central al spitalului. Imaginile sunt dintr-un bloc operator de pe etaj, unde, întâmplător, îşi desfăşoară activitatea unul dintre cei doi mari avertizori de integritate pe care spitalul îi are. Eu nu pot să exclud faptul că aceste poze au fost făcute intenţionat de acel avertizor de integritate, dat fiind faptul că ancheta noastră preliminară către acea persoană duce", a mai spus Nica.

Emanuel Ungureanu: Spitalele aruncă mii de litri de sânge contaminat direct în canalizare

 

Marţi, deputatul Emanuel Ungureanu a publicat mai multe fotografii pe Facebook din Spitalul Universitar.

"În imaginile pe care le vedeţi aici, sângele din sălile de operaţie, contaminat cu diferite bacterii periculoase din Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dar şi alte fluide biologice contaminate sunt evacuate în sistemul de canalizare prin intermediul chiuvetelor sau chiar ale WC-urilor, fără să se respecte procesul de decontaminare! Rog public Direcţiile de Sănătate Publică din Bucureşti şi din toate judeţele României să demareze un control împreună cu Ministerul Sănătăţii şi al Mediului pentru a avea urgent o analiză a dimensiunilor acestui dezastru cu implicaţii catastrofale pentru sănătatea publică. Din informaţiile pe care le deţin, cu excepţia Spitalului Foişor din Bucureşti, toate celelalte unităţi sanitare din capitala României nu respectă normele legale stabilite prin OMS 1226/2012 care stabilesc clar cum ar trebui să fie evacuate deşeurile infecţioase cu un potenţial toxic uriaş", a scris deputatul.

El a afirmat că aşteaptă un control "urgent" al DSP Bucureşti la Spitalul Universitar.

"Este inutil să vă spun că toate unităţile sanitare care aruncă sângele contaminat în canalizare au fost acreditate de ANMCS-ul lui Cepoi pe bani grei şi că nu a existat niciun fel de monitorizare din partea acestei autorităţi cu privire la procedurile de decontaminare. Ce să mai spun de Inspecţia Sanitară de Stat sau Direcţiile de Sănătate Publică, habar nu au ce se întâmplă în aceste unităţi sanitare cu sângele contaminat şi dacă au habar nu iau măsuri pentru că fiecare spital este feuda unui manager numit de o gaşcă politică!", a mai susţinut deputatul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
Citește și...
Alertă în Europa: Dunărea a ajuns la minime istorice, mai multe țări resimt efectele

 Debitul Dunării, fluviul care traversează zece ţări europene din Germania până la Marea Neagră, a scăzut la minime istorice din cauza unei secete care a scos la iveală rămăşiţe de mamuţi şi epave din al Doilea Război Mondial.

Primul mare oraș din România care anunță raționalizarea consumului de energie electrică. ”Trecem împreună prin asta”

Primarul Mihai Chirica a anunţat, vineri seara, că va introduce măsuri de economisire a energiei electrice pe timpul nopţii, în contextul stării de alertă instituite la nivel naţional în sectorul energetic.

Intervine Armata. Statul ar putea scufunda barje în Dunăre pentru a direcționa apă către Unitatea 2 a Centralei Nucleare

Guvernul va implica Armata în intervențiile menite să asigure funcționarea Unității 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, una din soluțiile luate în calcul fiind scufundarea unor barje în Dunăre pentru a direcționa apă către reactor.

Recomandări
Ilie Bolojan: Stare de alertă la nivel național. România va primi energie nucleară din Ucraina, ca ajutor de urgență

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri stare de alertă la nivel național pe toată perioada lunii august, în contextul crizei energetice. România va primi energie nucleară din Ucraina, ca ajutor de urgență.

Criza migranților din Ceuta. Mai multe țări europene cer excluderea Spaniei din spațiul Schengen. Reacția lui von der Leyen

Apelurile venite din țări europene care cer excluderea Spaniei din spațiul Schengen s-au înmulțit vineri, după afluxul masiv de migranți din Maroc către orașul spaniol Ceuta din Africa de Nord, informează EFE.

România aşteaptă decizia Fitch. O retrogradare ar însemna credite mai scumpe şi investiţii mai puţine

Vineri noapte aflăm unul dintre cele mai importante verdicte pentru economia României.