Mamă și fiică, la spital intoxicate cu fum. Au pornit un incendiu de la câteva lumânări

×
Publicitate

A fost panică noapte într-un bloc de locuințe din Capitală, unde flăcări mari au cuprins un apartament aflat la etajul 6.

Două femei în vârstă, mamă și fiică, care locuiau în el, au ajuns la spital intoxicate cu fum.

Oamenii susțin că totul a pornit de la câteva lumânări pe care obișnuiau să le aprindă seara, după ce în urmă cu puțin timp au avut un deces în familie.

Incendiul a izbucnit la etajul 6 al blocui din sectorul 1 al Capitalei după miezul nopţii. Din cauza vântului, flăcările s-au extins și au afectat și apartamentele învecinate.

După ce au simţit mirosul de fum şi au văzut flăcările violente, locatarii s-au autoevacuat.

De ajutorul pompierilor au avut nevoie cele două femei de aproximativ 80, respectiv 60 de ani, care s-au intoxicat cu fum. Au fost transportate cu ambulanțele SMURD la spitalele Elias și Floreasca din Capitală.

Oamenii povestesc că în urmă cu câteva săptămâni soțul bătrânei de 60 ani a murit. De atunci femeile obișnuiau să aprindă lumânări, și cel mai probabil de la ele a pornit vâlvătaia.

Oamenii s-au întors în locuințele lor după mai bine de două ore .

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62000918
Scandal la Spitalul din Târgoviște. Câțiva copii au fost expuși la gaze lacrimogene date de paznici

Geamuri sparte, îmbrânceli şi spray lacrimogen la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean din Târgovişte.

62000857
Clima României devine din ce în ce mai periculoasă. Alimentele care vor dispărea

Ne aşteaptă ierni tot mai călduroase şi veri din ce în ce mai secetoase. Dacă mulţi dintre noi îşi amintesc de sărbători la final de an cu zăpadă, iată că începe să devină o certitudine că Moş Crăciun vă trebui să îşi adapteze sania pentru asfalt.

61995743
Un preot a lovit cu mașina două persoane, după care a fugit de la locul accidentului

O femeie a murit, iar o alta a fost rănită, marți seara, după ce au fost lovite cu mașina de un preot, în localitatea Mitocu Dragomirnei.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.