Mai mulți români se află printre victimele groaznicului accident din Ungaria. Informații oficiale de la MAE

62330694

Cel puțin trei români se află printre cele 36 de persoane rănite în uriașul accident care a avut loc sâmbătă după amiază pe o autostradă din Ungaria, potrivit MAE. Unul ditre români este în stare gravă.  

Cel puțin trei români au fost răniți, din care unul grav, în accidentul produs sâmbătă pe o autostrada din Ungaria, potrivit informațiilor transmise de MAE.  

”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Budapesta a fost notificată de către un cetățean român, prin intermediul numărului de telefon de urgență, cu privire la un accident rutier, produs la data de 11 martie 2023, în jurul orelor 14:25, pe autostrada M1 din Ungaria, între localitățile Tatabanya și Budapesta, în care au fost implicate mai multe autovehicule.

Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile locale, inclusiv cu sprijinul Biroului Atașatului de Afaceri Interne, pentru a obține informații cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate”, a anunțat MAE.

Toate persoanele rănite au fost transportate la spital

Ministerul precizează că românii răniți au fost transportați imediat la spital.

”Potrivit datelor preliminare comunicate de către autoritățile locale, până la acest moment, printre persoanele implicate în accident se află și trei cetățeni români, dintre care unul a fost grav rănit. De asemenea, autoritățile ungare au precizat că toate persoanele rănite în accident au fost transportate la unități medicale din zonă, identificarea completă a acestora urmând a se realiza după acordarea îngrijirilor medicale de urgență.

Ambasada României la Budapesta continuă dialogul cu autoritățile locale pentru informații legate de unitățile medicale la care au fost transportate persoanele rănite și cu membrii de familie ai persoanelor afectate, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-1-384 76 89, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon al ambasadei: +36 30 535 69 12”, a mai transmis MAE.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62326136
Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe Richter s-a produs, sâmbătă, în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe Richter s-a produs sâmbătă, la ora locală 17:53, în zona seismica Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

 

62330691
Zăpada la Sinaia are și un metru grosime. Turiștii s-au bucurat de vremea superbă, pe pârtie

Cei care iubesc sporturile de iarnă nu stau departe de pârtie nici în acest sfârşit de săptămână. Mai ales că primăvara dă semne că ar vrea să se instaleze. La Sinaia, turiștii s-au bucurat de zăpada care măsoară și un metru la mare altitudine.

62330529
Bani pentru montarea de garduri electrificate. Ce sume pot primi cei care trăiesc în localități frecventate de urși

Pentru a limita cât mai mult daunele provocate de urși, Ministerul Mediului dă 70 de milioane de lei pentru montarea de garduri electrificate sau alte dispozitive care să înlăture sălbăticiunile.  

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.