MAE despre cum va afecta acordul privind Brexitul drepturile cetăţenilor români stabiliţi în Marea Britanie

62001483
Getty

Acordul privind Brexitul va garanta drepturile cetăţenilor români stabiliţi în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020, a precizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), citat de News.ro.

 

Potrivit MAE, aceştia vor putea continua să lucreze, să locuiască şi să studieze în Marea Britanie în baza obţinerii unui nou statut special.

"Ministerul Afacerilor Externe salută agrearea de către negociatorii Uniunii Europene şi ai Mării Britanii a formei finale a textului Acordului de retragere. Acest acord marchează un moment semnificativ în procesul de negociere şi deschide calea spre definirea unei relaţii viitoare cât mai apropiate şi întărite a Uniunii Europene cu Marea Britanie, acesta fiind un obiectiv strategic al României, având în vedere Parteneriatul Strategic bilateral, cooperarea strânsă în materie de securitate, a cărei menţinere este esenţială în contextul evoluţiilor în vecinătatea estică, unde România şi Marea Britanie împărtăşesc obiective comune", afirmă MAE, citat de News.ro.

Brexit

Foto: Negociatorul-sef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, vorbeşte cu presa despre acordul Brexit (15 noiembrie)

Ministerul Afacerilor Externe consideră că Acordul reprezintă cel mai eficient instrument pentru limitarea consecinţelor negative ale retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi pentru asigurarea certitudinii juridice pentru cetăţeni şi mediul de afaceri.

"Acordul de retragere va garanta protejarea drepturilor tuturor cetăţenilor români stabiliţi în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020. Aceştia vor putea continua să lucreze, să locuiască şi să studieze în Marea Britanie în baza obţinerii unui nou statut special (settled status).

Ministerul Afacerilor Externe apreciază eforturile substanţiale depuse de echipa de negociere coordonată de către negociatorul-şef al Comisiei Europene, Michel Barnier, care au condus la obţinerea unui progres decisiv, în special pentru agrearea unei soluţii de backstop şi evitarea instalării unei frontiere dure între Irlanda şi Irlanda de Nord.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă speranţa că, în perioada următoare, Acordul va fi aprobat de către Parlamentul European şi ratificat de către Parlamentul Marii Britanii în forma convenită în negocieri.

România s-a implicat activ pe parcursul întregului proces de negocieri, inclusiv prin participarea la reuniunile Grupului de lucru Art. 50 şi la elaborarea mandatelor de negociere ale Uniunii", mai subliniază MAE.

Guvernul britanic a aprobat, miercuri, după o şedinţă maraton, acordul pentru Brexit, de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Anunţul a fost făcut de către premierul Theresa May.

Ea a declarat că guvernul a avut „o dezbatere lungă, detaliată şi pasională”, adăugând că acordul „este cea mai bună versiune care a putut fi negociată”, scrie The Guardian.

„Decizia nu a fost luată uşor”, a declarat Theresa May.

Brexit

Foto: Theresa May în drum spre Camera Comunelor pentru a susţine un discurs cu privire la acordul pentru Brexit făcut cu UE

„Cred cu tărie că acest lucru este în interesul întregii Marii Britanii”, a mai precizat ea, adăugând că va oferi mai multe detalii joi, în Parlament.

Aprobarea Guvernului este necesară în vederea permiterii organizării unui summit excepţional cu liderii europeni, cu scopul de a valida acordul. Acesta urmează să fie ratificat, ulterior, de parlamentele britanic, parlamentele naţionale ale statelor din UE şi în Parlamentul European, înainte de ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, la 29 martie 2019.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61993949
Guvernul britanic dă undă verde acordului pentru Brexit. Reacția oficialilor europeni

Guvernul Marii Britanii a aprobat, miercuri, acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a anunțat premierul Theresa May.

61973701
Marea Britanie şi UE au ajuns la un acord privind serviciile financiare după Brexit

Premierul britanic Theresa May a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană care le-ar permite companiilor britanice de servicii financiare să aibă acces la pieţele europene după Brexit, relatează joi cotidianul The Times.

61994585
Efectul Brexitului: S-a dublat numărul britanicilor care vor cetățenie irlandeză

Numărul britanicilor care solicită cetățenie irlandeză a crescut aproape de două ori, după referendumul pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.