Lula da Silva l-a demis pe adjunctul serviciilor de informații braziliene, Alessandro Moretti, pentru ascultări ilegale

62314227

Preşedintele brazilian Lula da Silva l-a demis pe adjunctul serviciilor de informații braziliene. Alessandro Moretti este anchetat pentru spionarea ilegală, cu implicații ale unuia dintre fii fostului președinte Jair Bolsonaro.

Poliţia federală a deschis o anchetă cu privire la directorul adjunct al Agenţiei braziliene de informaţii (Abin), Alessandro Moretti, pe care îl bănuieşte că a făcut parte dintr-o reţea clandestină care a folosit un software israelian, numit FirstMile, pentru a asculta ilegal sute de responsabili politici şi persoane publice sub preşedinţia lui Bolsonaro (2019-2022), transmite Jurnalul Oficial, preluat de AFP și Agerpres.

Luni, poliţia a efectuat percheziţii în mai multe state braziliene, inclusiv în casa şi biroul lui Carlos Bolsonaro, consilier municipal la Rio de Janeiro şi al doilea dintre cei patru fii ai fostului preşedinte de extremă dreaptă.

Poliţia a mers şi la o reşedinţă în care se aflau Jair Bolsonaro şi ceilalţi trei fii ai săi, la Angra dos Reis, un oraş de pe litoral situat la aproximativ 150 kilometri de Rio.

Fostul preşedinte s-a plâns că este "persecutat" de actualul guvern. "Este o prostie", a răspuns Lula da Silva marţi în cursul unui interviu acordat postului de radio CBN.

Întrebat despre încrederea lui în actuala echipă de informații, Lula da Silva a răspuns: „nu suntem niciodată siguri". El a adăugat, însă, că are „mare încredere" în actualul director al acestui serviciu, Luiz Fernando Corręa.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62421838
Tânăr atacat într-un parc din Timişoara. Femeia cu care victima se plimba a fost complicele tâlharilor. VIDEO
Un tânăr de 23 de ani care se plimba cu o femeie într-un parc din Timişoara a fost atacat de doi bărbaţi care purtau cagule.
62421835
O femeie din Sibiu a plecat de la domiciliu fără a mai reveni. Poliția cere ajutor pentru a o găsi
Poliţiştii sibieni caută o femeie în vârstă de 38 de ani care a plecat de la domiciliu fără a mai reveni, a anunţat marţi seară IPJ Sibiu.
62395264
Atac cibernetic la Camera Deputaţilor. STS se dezice de responsabilitatea securităţii sistemului atacat
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a reiterat, marţi seara, că "nu are atribuţii de administrare sau de asigurare a securităţii cibernetice" a sistemului informatic al Camerei Deputaţilor.