Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Cântăreața a primit o amendă de 990 de lei pentru neacordare de prioritate

62283051
Pro TV

Cântăreaţa Lidia Buble a fost sancţionată cu o amendă de 990 de lei şi cu suspendarea permisului de conducere după ce nu acordat prioritate într-o intersecţie din Sectorul 1 al Capitalei.

”La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 18:50, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza sectorul 1, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla o femeie.

Având în vedere faptul că în intersecţia în care circula aceasta a efectuat virajul la stânga şi nu a respectat obligaţia de a acorda prioritate de trecere vehiculelor care circulau din partea dreaptă, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 990 de lei, iar ca măsură complementară au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”, a transmis Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Potrivit unor surse, femeia sancţionată este cântăreaţa Lidia Buble.

Lidia Buble a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti, în noiembrie 2022, la un an de închisoare cu suspendare pentru dare de mită, după ce a dat 900 de lei unor agenţi de poliţie pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest.

Conform deciziei instanţei, ea urma să se afle sub supraveghere pentru o durată de doi ani şi să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti.

DIICOT a contestat sentinţa, dar contestaţia a fost respinsă în mai 2023.

Lidia Buble fusese oprită în trafic în 15 februarie 2021, în intervalul orar 02:32 – 03:11, pentru un control de rutină, iar cei doi lucrători de poliţie în cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti care au oprit-o au pretins şi au primit mită suma de 900 lei.

„Suma de bani primită de către inculpaţi cu titlu de mită a fost remisă de către o inculpată cercetată în cauză, atât cu scopul de a nu fi testată cu aparatul etilotest, cât şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional întrucât aceasta nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul panedmiei COVID-19”, se arată în documentele procurorilor.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62484590
Tragedie în București. Un tânăr fără permis a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon

Un tânăr de 25 de ani a murit, sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon. În urma verificărilor,  polițiștii au constatat că acesta nu avea permis de conducere.

62334396
Un nou cutremur a fost raportat, sâmbătă dimineața, în România. Ce magnitudine a avut

Un cutremur slab, cu magnitudinea 2,9, a fost raportat, sâmbătă dimineața, în România.

62484571
Metoda prin care o grupare din Timiș aducea migranți în România. Suma de bani încasată de la fiecare persoană

O rețea de trafic de migranți - formată din cetăţeni români, afgani şi pakistanezi - a fost destructurată de polițiștii de frontieră din județul Timiș.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.