Legea alăptatului în public. Ce se consideră contravenție

62193809
Shutterstock

Interzicerea în orice mod a alăptării unui copil în spaţiul public sau evacuarea din spaţiul public a unei mame care alăptează un copil constituie contravenţie, prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege privind alăptarea în spaţiile publice, adoptat cu 279 de voturi "pentru"şi o abţinere, are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri privind prevenirea discriminării mamelor care alăptează, precum şi combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor. De asemenea, se propune reglementarea regimului sancţionator pentru unele fapte care au legătură cu alăptarea copilului până la 24 de luni în spaţiul public.

Potrivit proiectului, constituie contravenţii: evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil; interzicerea, în orice mod, a alăptării în spaţiile publice a unui copil; refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează un copil, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv.

Contravenţiile prevăzute de proiectul de lege se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană fizică şi de la 1.000 de lei la 2.000 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Ministerului Afacerilor Interne sau Poliţiei locale, după caz.

Senatul, în calitate de primă Camera sesizată, a adoptat proiectul de lege, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62191773
Coronavirus România, bilanț 4 iunie: 225 de cazuri noi și 113 decese raportate

Coronavirus România, bilanț 4 iunie. Până vineri, 4 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.563 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

62193803
Clotilde Armand cere stare de alertă în Sectorul 1 din cauza gunoaielor. Reacția ministrului Mediului

Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, cere stare de alertă din cauza gunoaielor.

62193780
Cine este bărbatul găsit carbonizat în incineratorul de lângă Ploieşti. A fost filmat momentul în care a intrat în hală

Persoana al cărei trup a fost găsit carbonizat în incineratorul de lângă Ploieşti care a fost cuprins de un incendiu puternic, miercuri, a fost identificată ca fiind un angajat al societăţii care operează incineratorul.

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.