Kremlinul anunţă că Putin şi Erdogan ar urma să se întâlnească

62273400
Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin este aşteptat să poarte în curând discuţii în persoană cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.  

Declarația a fost făcută vineri de Kremlin, în timp ce Ankara încearcă să convingă Moscova să revină în acordul privind transportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră, relatează Reuters, citează news.ro.

Acordul, negociat de Turcia şi de Naţiunile Unite în iulie 2022 pentru a contribui la atenuarea unei crize alimentare globale, a permis transportul de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră pe un coridor securizat. Cu toate acestea, Moscova a renunţat la acord luna trecută, plângându-se că o înţelegere anexă pentru a facilita propriile exporturi de cereale şi îngrăşăminte nu a fost pusă în aplicare.

Întrebat despre invitaţia lui Erdogan adresată lui Putin de a vizita Turcia pentru a discuta despre acord şi alte probleme presante, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că "înţelege" că această întâlnire "va avea loc în curând".

"De obicei, sincronizăm anunţurile unor astfel de vizite cu ţările noastre partenere. Vom anunţa în scurt timp când şi unde va avea loc. Întâlnirea este în curs de pregătire şi este pregătită foarte minuţios", a spus el.

Anterior, agenţia de ştiri de stat rusă RIA anunţase că ministrul turc de externe Hakan Fidan va vizita Rusia, dar nu a oferit detalii.

Putin i-a spus lui Erdogan, într-o convorbire telefonică avută la 2 august, că Moscova este dispusă să revină la acordul privind cerealele din Marea Neagră de îndată ce Occidentul îşi îndeplineşte obligaţiile în ceea ce priveşte propriile exporturi ale Rusiei.

Exporturile de cereale şi îngrăşăminte ale Rusiei nu fac obiectul sancţiunilor occidentale impuse Moscovei din cauza acţiunilor sale militare din Ucraina, dar Moscova se plânge că restricţiile în ceea ce priveşte plăţile, logistica şi asigurările reprezintă o barieră în calea transporturilor sale.

Preţurile globale ale cerealelor au crescut de când Moscova a lăsat acordul să expire la 17 iulie, iar între timp Rusia a atacat în mod repetat porturile şi instalaţiile de depozitare a cerealelor din Ucraina.

Atât Ucraina, cât şi Rusia sunt principalii exportatori de cereale. Aproape 33 de milioane de tone de cereale ucrainene au fost exportate în timpul anului în care acordul de la Marea Neagră a fost în vigoare.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62380119
Explozia acvariului uriaş dintr-un hotel din Berlin nu a fost provocată, potrivit experţilor. VIDEO

Explozia de anul trecut a unui acvariu cilindric de mari dimensiuni din Berlin - în urma căreia circa 1.500 de peşti exotici și 1 milion de litri de apă s-au revărsat în holul hotelului Radisson Blu - nu a fost cauzată de acţiuni deliberate.

62362986
Rusia îl critică pe Biden pentru remarcile făcute despre prăbuşirea avionului lui Evgheni Prigojin

Rusia l-a criticat vineri pe preşedintele Statelor Unite Joe Biden după ce acesta a declarat că nu este surprins că şeful mercenarilor Wagner Evgheni Prigojin a fost ucis în prăbuşirea unui avion.  

62380115
„O minciună absolută.” Kremlinul neagă speculaţiile occidentale că Prigojin ar fi fost ucis la ordinele sale

Kremlinul a declarat vineri că sugestiile şi speculaţiile occidentale că şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a fost ucis la ordinele sale sunt o "minciună absolută", potrivit Reuters.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).