Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei: ”Provocările prin care trecem împreună reconfirmă relevanţa proiectului european”

Klaus Iohannis
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Europei, că anul acesta sărbătoarea de 9 Mai a venit într-un context încă marcat de pandemia de COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale membre

El a mai adăugat că "provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european".

"Sărbătorim astăzi, 9 mai, Ziua Europei, într-un context încă marcat de pandemia de COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale membre. Este o bună ocazie să reflectăm asupra lecţiilor învăţate din experienţa ultimului an, dar şi un moment potrivit în care, pe fondul eforturilor de redresare şi al speranţelor reînnoite, putem realiza o proiecţie asupra viitorului Uniunii. Este, aşadar, un prilej de analiză, dar şi de reafirmare a principiilor şi a obiectivelor de bază ale Uniunii. Unitatea şi solidaritatea sunt elementele fundamentale ale Declaraţiei enunţate de către Robert Schuman în urmă cu mai bine de 70 de ani. Aceste două valori comune sunt la fel de relevante şi astăzi pentru construcţia europeană, pentru adaptarea, dezvoltarea şi progresul Uniunii Europene. Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european şi a unui răspuns unit şi solidar al statelor membre şi al instituţiilor europene", afirmă şeful statului, în mesajul transmis duminică de către Administraţia Prezidenţială.

El adaugă că principiile Declaraţiei Schuman inspiră continuu acţiunea europeană, inclusiv în acest context al pandemiei.

"Viziunea de atunci, cu un pronunţat caracter universal, a fost aceea în măsură să asigure depăşirea multor momente dificile, prin soluţii comune, coordonate, în beneficiul cetăţenilor europeni. Testul pe care Uniunea Europeană îl trece în contextul pandemiei este unul fără precedent. Cu toate acestea, reacţia europeană la această criză ne-a oferit exact măsura valorii adăugate incontestabile pe care o aduce pentru noi toţi Uniunea. Unitatea, coeziunea şi solidaritatea constituie, fără îndoială, forţa şi esenţa răspunsului nostru. Individual, statele membre nu ar fi găsit la fel de rapid soluţiile pe care am reuşit să le identificăm împreună. În acest context, din efortul nostru comun s-a desprins nevoia unei Europe reziliente, sub toate aspectele: politic - prin apărarea democraţiilor noastre şi a statului de drept, economic - prin consolidarea lanţurilor de aprovizionare şi protejarea comerţului liber, digital sau sanitar. Fără cooperarea la nivelul Uniunii, accesul la tratamente şi echipamente medicale, la vaccinuri şi la asistenţa financiară pentru susţinerea măsurilor economice şi sociale ar fi fost mult mai dificil", evidenţiază preşedintele Klaus Iohannis.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis participă, la Porto, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul UE - India
„Va fi o perioadă îngrozitoare în Ucraina și pentru Occident”. Avertismentul unui general despre războiul din Ucraina

Totodată, el subliniază importanţa respectării valorilor fundamentale ale Uniunii Europene.

"În acelaşi timp, răspunsul european la încercările ultimei perioade s-a bazat şi trebuie să se bazeze în continuare pe respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, pe forţa multilateralismului eficient, cu respectarea dreptului internaţional. Toate aceste valori, alături de măsuri bine fundamentate în planul acţiunii pragmatice, inclusiv consolidarea alianţelor cu acele state şi organizaţii care împărtăşesc valorile noastre democratice şi ataşamentul pentru dreptul internaţional, contribuie la întărirea rezilienţei noastre strategice", arată Iohannis.

De asemenea, el punctează că "nu este deloc întâmplător faptul că susţinerea manifestată de români pentru Uniunea Europeană este una ridicată şi a rămas constantă în timp".

"Aceasta demonstrează fără echivoc ataşamentul nostru profund pentru familia europeană, pentru valorile şi modul de viaţă european, cu tot ceea ce reprezintă: respectul pentru democraţie, statul de drept şi libertăţile fundamentale, perspectiva prosperităţii şi a securităţii. Ca parte a profilului său pro-european, România continuă să susţină o Uniune a coeziunii, mai solidară şi mai unită, în vremuri de criză, şi nu numai. Aceştia sunt pilonii indispensabili pe care clădim viitorul Europei. România a gestionat mai eficient efectele pandemiei prin strânsa cooperare la nivelul Uniunii, astfel am stabilit culoare verzi pentru libera circulaţie a persoanelor şi a mărfurilor, am achiziţionat vaccinuri centralizat, am adoptat Planul de relansare economică. Realitatea ne-a evidenţiat ceea ce deja ştiam: suntem mai puternici atunci când lucrăm împreună. Ghidaţi de valoarea fundamentală a solidarităţii europene, am oferit asistenţă atât statelor membre, cât şi celor aflate în vecinătatea Uniunii Europene, precum Republica Moldova. Suntem mândri de faptul că, în această criză, România a fost parte a acestui efort solidar, în condiţiile în care ţara noastră nu doar că a beneficiat de sprijin, dar şi-a asumat, prin acţiune concretă, partea sa de responsabilitate", afirmă preşedintele Iohannis.

Şeful statului se referă în mesaj şi la Conferinţa privind viitorul Europei, care reprezintă o nouă formă de dialog cu cetăţenii Uniunii.

"În ciuda dificultăţilor actuale generate de pandemie, asistăm astăzi, în mod simbolic, la lansarea, la nivel european, a unui nou dialog cu cetăţenii Uniunii, în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei. Prin această Conferinţă ne propunem să vedem care sunt aşteptările cetăţenilor noştri şi să găsim împreună soluţii pentru a le transforma în realitate. Aspiraţiile cetăţenilor sunt esenţiale pentru edificarea unei Uniuni Europene unite, puternice, pregătite pentru viitor. Lecţiile generate de pandemie, dar şi marile transformări, evoluţia tehnologică accelerată şi eforturile de combatere a schimbărilor climatice vor figura, cu siguranţă, printre temele cele mai importante în definirea acţiunii Uniunii pe termen mediu şi lung", menţionează preşedintele Klaus Iohannis.

El adaugă că România susţine, în acest sens, o abordare în deplin acord cu Declaraţia de la Sibiu, adoptată la 9 mai 2019.

"Ceea ce numim cu mândrie 'Spiritul de la Sibiu', care defineşte contribuţia României la construcţia europeană, îşi păstrează deplina relevanţă şi poate orienta în continuare dezbaterea privind viitorul Europei. Suntem pregătiţi să contribuim activ la acest dialog, care să ne ajute să definim împreună priorităţi şi soluţii comune. Doar aşa putem avea garanţia că Uniunea Europeană de mâine va rămâne una a rezilienţei, a incluziunii şi a echităţii, care să asigure crearea de oportunităţi egale pentru noi toţi.
Ne dorim ca, la finele acestui exerciţiu de reflecţie, Uniunea Europeană să fie echipată cu instrumentele necesare creşterii rezilienţei sale. În acelaşi timp, dorim o Uniune pregătită deplin pentru exercitarea rolului său de pol de prosperitate şi stabilitate la nivel regional şi global. Răspunsurile trebuie căutate în consolidarea instrumentelor Uniunii, conform competenţelor sale, în sfere importante, precum Piaţa Internă, mai ales în ceea ce priveşte ridicarea barierelor care afectează încă deplina sa funcţionare, în construirea unor sisteme de sănătate europene robuste, dar şi în pregătirea societăţii pentru economia viitorului. În această ecuaţie, investiţiile continue în educaţie şi în formare profesională adaptată pieţei muncii vor fi o componentă extrem de importantă. Ne dorim, de asemenea, să vedem o abordare europeană strategică asupra vecinătăţii şi Balcanilor de Vest. Într-adevăr, este necesar ca rezilienţa Uniunii să fie sprijinită de o vecinătate sigură, stabilă, prosperă, ferm angajată în reforme politice şi economice. Va urma o perioadă de dialog direct şi activ cu cetăţenii şi, în perspectivă, de acţiune concretă"
, arată preşedintele Iohannis.

În concluzie, el îşi exprimă speranţă că românii vor avea o voce puternică în această dezbatere referitoare la viitorul Uniunii Europene.

"Ne dorim o participare cât mai largă la Conferinţa privind viitorul Europei şi sperăm că românii vor avea o voce puternică în dezbaterea despre cum va arăta Europa în care vor să trăiască ei şi generaţiile care vor urma. Este momentul să ne amintim de trecut, să reflectăm la provocările actuale, dar şi să ne angajăm în construcţia viitorului. La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, România!", mai spune preşedintele Klaus Iohannis, în încheierea mesajului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Farul - Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe! Cum a reacționat Hagi
NEWS ALERT Farul - Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe! Cum a reacționat Hagi
Citește și...
Românii sărbătoresc 144 de ani de la Proclamarea Independenței. Ceremonii militare și religioase vor avea loc în toată țara
Românii sărbătoresc 144 de ani de la Proclamarea Independenței. Ceremonii militare și religioase vor avea loc în toată țara

Ceremonii militare şi religioase au loc, duminică, în Bucureşti şi în întreaga ţară, cu ocazia zilei de 9 Mai. La evenimentele din Bucureşti participă ministrul Apărării şi alţi oficiali.

Klaus Iohannis participă, la Porto, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul UE - India
Klaus Iohannis participă, la Porto, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul UE - India

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri o declarație de presă, înaintea participării la Summitul Social Porto, din Republica Portugheză.

Klaus Iohannis: Stăm extraordinar de bine cu campania de vaccinare
Klaus Iohannis: Stăm extraordinar de bine cu campania de vaccinare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România stă "extraordinar de bine" în ceea ce priveşte campania de vaccinare anti-COVID-19, arătând că joi se va depăşi numărul de 100.000 de persoane imunizate într-o zi.

Iohannis a vizitat primul centru de vaccinare drive-through din Bucureşti. „Este un succes”
Iohannis a vizitat primul centru de vaccinare drive-through din Bucureşti. „Este un succes”

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, joi, primul centru de vaccinare drive-through din Bucureşti, organizat în Piaţa Constituţiei.

Recomandări
Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii se pregătesc pentru o ofensivă
Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii se pregătesc pentru o ofensivă

Volodimir Zelenski a declarat vineri la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia Pravda.

Procesiune unică în țară. Sute de oameni au mers pe jos 10 kilometri, iar unii au purtat pe brațe o cruce uriașă
Procesiune unică în țară. Sute de oameni au mers pe jos 10 kilometri, iar unii au purtat pe brațe o cruce uriașă

Sute de oameni au participat vineri la o procesiune unică în țară. Au mers pe jos aproximativ zece kilometri, din Lupeni până în stațiunea Straja. Iar unii dintre pelerini au purtat pe brațe o cruce de sute de kilograme.

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunțat că va merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunțat că va merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord".