Klaus Iohannis, externat după ce a suferit o operație la umărul stâng

×
Publicitate

Preşedintele României a suferit, joi, după-amiază, o intervenţie chirurgicală la umărul stâng iar vineri de dimineaţă a fost externat, după ce a petrecut noaptea într-o rezervă a spitalului militar Carol Davila.

Medicii l-au supravegheat pentru a se asigura că nu apar probleme. Administraţia Prezidenţială a comunicat că şeful statului este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, iar starea ei de sănătate este optimă.

Preşedintele Klaus Iohannis a plecat din spital în jurul orei 10:00 după ce s-a pozat cu medicii din spital şi părea foarte pregătit să-şi preia atribuţiile.

Administraţia Prezidenţială a anunţat, joi seara, cu puţin înainte de ora 21:00, că şeful statului va suferi o intervenţie chirurgicală la umărul stâng.

Klaus Iohannis

Potrivit unui comunicat emis de medicii de Spitaului Dr. Carol Davila, ar fi fost o intervenţie minim-invazivă, o intervenţie artroscopică. Şeful statului practică tenisul şi îi place şi skiul, şi foarte probabil, din acest motiv îi apăruseră leziunile inflamatorii dureroase la umăr.

Porivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului este apt să-şi preia atribuţiile, starea sa de sănătate fiind optimă.

Constituţia prevede că numai în situaţiile în care Preşedintele nu este apt să-şi exercite mandatul este obligat să-şi delege atribuţiile către numărul doi în stat, Preşedintele Senatului. Acest lucru ar însemna că ar trebuie să fe supus unei intervenţii chirurgicale complexe, ceea ce ar presupune o anestezie generală şi o perioadă de convalescenţă îndelungată.

Klaus Iohannis a mai fost operat odată, la umărul drept, în aprilie 2016.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61990112
Turiști de la o pensiune din Bran, duși la spital cu toxiinfecție alimentară. Ce s-a descoperit în bucătărie
Șapte persoane cazate la o pensiune din Bran au ajuns, vineri, la spital cu suspiciuni de toxiinfecție alimentară.
61996068
Mihai Șora, la protestul din Timișoara: „Câtă vreme vom izbuti să rămânem verticali, țara nu va fugi de sub picioare”
A fost protest, joi seara, în Piaţa Victoriei din Timişoara.
61996052
Român condamnat în Ungaria. După ce a condus 44 de ore fără pauză, a omorât trei oameni
Justiţia din Ungaria a condamnat un şofer român la doi ani şi jumătate de închisoare pentru că a omorât trei oameni.