Jumatate de tara se topeste la temperaturi de peste 40 de grade. Medicii ne sfatuiesc sa evitam sa iesim din casa

×
Publicitate

Jumatate de tara se topeste sub soarele arzator, care ne-a adus iarasi cateva zile de canicula. Sunt 38 de grade la umbra, dar in plin soare, trec de 40. Oamenii care au iesit din case la plimbare s-au racorit cum au putut.

Cum vara este imprevizibila, in cateva zone au cazut ploi scurte, chiar si grindina. Dar episodul de racoare nu a durat mult, pentru ca soarele a uscat repede totul. Si asa va fi pana luni, anunta meteorologii.

La orele amiezii, in Timisoara erau 38 de grade Celsius la umbra, dar s-au resimtit 43. Cei care s-au incumetat totusi sa iasa la plimbare in aerul fierbinte, si-au luat palarii si apa. Multi s-au ascuns sub umbrele, la terase. Iar inghetata a fost la ordinea zilei.

Medicii ne sfatuiesc pe toti sa evitam sa iesim din casa.

Corpul nostru isi regleaza singur temperatura prin transpiratie, insa cand raportul dintre temperatura aerului si umezeala depaseste 80 de unitati, aceasta capacitate scade dramatic. Apare senzatia de sufocare, ritmul inimii se accelereaza, iar dupa o expunere mai indelungata in aceste conditii, cei mai sensibili pot lesina.

In Capitala, cativa tineri nu au mai tinut cont de pericole si s-au balacit toata ziua.

In Targu Jiu termometrele din strada aratau 40 de grade Celsius, la orele amiezii, dar in aerul sufocant erau si mai multe. Oamenii spun ca au simtit pur si simplu ca se topesc. Asa ca au cautat locurile cu umbra din parcuri sau din preajma fantanilor arteziene, unde era putin mai racoare.

Pe langa un cod galben de canicula in 15 judete, plus Bucurestiul, meteorologii au emis si avertizari meteo de precipitatii. Racorirea dureaza insa putin.

ELZA HAUER, meteorolog: "Pana luni vremea va fi in continuare caniculara, cerul variabil va prezenta inorari temporar accentuate, mai ales dupa-amiezile si noptile, cand vor fi averse locale, descarcari electrice si cantitati de apa mai insemnate."

Abia de marti temperaturile vor scadea la 33 de grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
61834654
Godina: Doamna Carmen Dan, sper sa faceti pentru politisti ceva mai mult decat a adresa multumiri si condoleante

Marian Godina scrie, pe pagina sa de Facebook, ca mai multi colegi i-au cerut sa posteze ”ceva dur” impotriva lui Carmen Dan, in urma cazului inregistrat la Suceava.

61899575
Politistul ucis in Suceava, decorat post mortem: "Cati dintre noi trebuie sa murim ca sa se ia niste masuri concrete"

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, sambata, decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de politie Sorin Vezeteu, care a fost ucis joi in Gara Burdujeni din Suceava de catre un tanar care l-a injunghiat cu un cutit.

61882796
Politia Valcea face cercetari, dupa ce pe retelele de socializare au aparut imagini cu caini spanzurati langa o padure

Politia Judeteana Valcea face cercetari, dupa ce in spatiul public au aparut imagini cu caini spanzurati, persoanele care le-au postat sustinand ca fotografiile au fost facute la marginea unei paduri din apropierea localitatii Ocnele Mari.

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.