Joe Biden: SUA nu sprijină independenţa Taiwanului

62417472
Getty

Preşedintele american Joe Biden a declarat că Statele Unite nu susţin independenţa Taiwanului, după ce alegătorii taiwanezi au respins China şi au acordat partidului de guvernământ un al treilea mandat prezidenţial.

 

Candidatul prezidenţial al Partidului Democrat Progresist (DPP), aflat la guvernare în Taiwan, Lai Ching-te, a câştigat alegerile de sâmbătă, respingând cu fermitate presiunile Chinei, şi s-a angajat atât să ţină piept Beijingului şi să încerce să negocieze.

„Noi nu susţinem independenţa..." a declarat Biden, când i s-a cerut o reacţie la alegerile de sâmbătă, relatează Reuters.

Cu câteva ore înainte de deschiderea urnelor, Washingtonul avertizase că „ar fi inacceptabil" ca „orice" ţară să intervină în alegeri.

Statele Unite sunt cel mai important susţinător internaţional al Taiwanului şi cel mai important furnizor de arme, în ciuda lipsei de legături diplomatice oficiale cu insula.

Administraţia Biden s-a temut că alegerile, tranziţia şi noua administraţie ar putea escalada conflictul cu Beijingul.

Biden a depus eforturi pentru a fluidiza relaţiile cu China, acceptând inclusiv să discute despre diferenţele în materie de securitate la un summit din California cu preşedintele Xi Jinping în noiembrie.

Guvernul taiwanez se aşteaptă ca China să încerce să exercite presiuni asupra viitorului său preşedinte după vot, inclusiv prin organizarea de manevre militare în apropierea insulei în această primăvară, au declarat doi oficiali guvernamentali de rang înalt. China nu a renunţat nicio clipă la utilizarea forţei pentru a aduce Taiwanul sub controlul său.

În semn de susţinere a guvernului, Biden intenţionează să trimită o delegaţie neoficială pe insula autonomă, potrivit unui înalt oficial al administraţiei Biden.

Este probabil ca delegaţia să includă unii foşti oficiali americani de rang înalt, potrivit oficialului, care a precizat că lista nu a fost finalizată. Delegaţii similare au fost trimise în Taiwan în trecut.

China s-a înfuriat în 2016 când preşedintele ales de atunci, Donald Trump, a vorbit la telefon cu preşedintele Tsai Ing-wen din Taiwan, prima conversaţie de acest fel între liderii SUA şi Taiwanului de când preşedintele Jimmy Carter a schimbat recunoaşterea diplomatică de la Taiwan la China în 1979.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62417435
Ce a răspuns Joe Biden când a fost întrebat dacă va continua loviturile cu rachete în Yemen
Statele Unite au continuat loviturile asupra obiectivelor grupării militante houthi din Sanaa, Yemen, după ce administrația președintelui Joe Biden s-a angajat să protejeze navele comerciale care trec prin Marea Roșie.
62417446
S-au deschis oficial pârtiile din Poiana Brașov și toată Valea Prahovei. „Foarte frumos la -13 grade”
S-au deschis oficial pârtiile din Poiana Brașov și toată Valea Prahovei, iar zăpada i-a atras pe turiști în număr mare la munte.  
62417436
Luminița a fost găsită moartă în casă, cu un cuțit în mână și o icoană pe piept. Explicația tulburătoare a criminaliștilor
Detalii șocante ies la iveală, după ce legiștii au tras ultimele concluzii despre felul în care și-a pierdut viața femeia din Botoșani găsită în apartamentul ei cu un cuțit în mână și o icoană pe piept.