Istoric: Iliescu a ucis multe speranțe. Puterea lui s-a bazat și pe a ține România blocată cât mai mult în trecutul comunist

×
Publicitate

De la întunericul comunismului, trecând printr-o revoluție sângeroasă, și până la intrarea în NATO, omul care a modelat istoria post-decembristă a României a fost votat masiv, dar și contestat vehement în stradă.

Potrivit specialiștilor, prin deciziile pe care le-a luat, Ion Iliescu a influențat istoria personală a fiecăruia dintre noi, atât în bine, cât și în rău.

Viziunea istoricilor despre Ion Iliescu

La momentul preluării puterii, Iliescu a fost „chipul României din anul 1990”, când românii erau divizați, dar uniți de disprețul față de Nicolae Ceaușescu, consideră istoricii. Unii îl critică vehement pentru modul în care a coordonat țara, mai ales în primii ani după Revoluție, alții cred că a făcut o tranziție lentă spre democrație.

Cosmin Popa, istoric: „Foarte mult din puterea lui Ion Iliescu s-a bazat pe manipulare, pe diversiune, pe învrăjbire și pe eforturile de a ține cât mai mult România blocată în trecutul ceaușist. Reforma economică a fost contrafăcută, reforma politică a fost contrafăcută, democrația a fost simulată și din acest punct de vedere este foarte greu să-l asociez pe Ion Iliescu cu ceva pozitiv.”

Adrian Cioroianu, istoric: „Era un reformator de tip Gorbaciov. Și să vii pe o asemenea paradigmă și să ajungi într-un deceniu să apari alături de George Bush Jr. și să consfințești intrarea României în NATO, e un parcurs incredibil, care nu i se datorează, dar nu el a creat realitatea, realitatea l-a creat pe Ion Iliescu. Există momentele umbroase categorice și din păcate regretabile încă, vorbim de Mineriadă, de misterele Revoluției Române. Dar e și o culpă a noastră ca societate că nu l-am tras la răspundere.”

Votul popular, exodul românilor și carisma lui Iliescu

Cosmin Popa, istoric: „A fost atât votat masiv, cât și detestat. Ion Iliescu este persoana care a ucis speranțele post-revoluționare ale foarte multor dintre români. Felul în care a fost administrată tranziția din România a dus inclusiv la exodul românilor care pur și simplu nu și-au mai găsit întrebuințarea în această societate și în economia pe care era capabilă România să o întrețină.”

Adrian Cioroianu, istoric: „A avut o carismă indiscutabilă atunci, vorbea pe limba poporului, era discursul pe care îl înțelegea orice român. S-a certat cu mulți, a avut mulți adversari, dar nu s-a certat cu poporul. Iliescu s-a comportat în așa fel încât în 2004 a lăsat o Românie în granițele ei, fără dispute cu vecinii și într-o situație mult mai bună față de atunci când a preluat-o în primul mandat.”

Politologul Vladimir Tismăneanu scrie că „Familia Ceaușescu îl știa de copil, a devenit un apropiat al cuplului. Viziunea sa despre spațiul politicului era riguros și inflexibil bolșevică. Nu a înțeles niciodată ce înseamnă societatea civilă. Era un partocrat, nu un democrat.”

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62565422
De ce s-a opus mama Ninei ca fiica ei să se căsătorească cu Ion Iliescu, în 1951. „Ne-a unit o afecțiune profundă”

Pentru fostul președinte soția a fost principalul critic, dar și primul și cel mai înflăcărat susținător, după cum declara chiar Ion Iliescu.  

62565424
Programul oficial al funeraliilor de stat pentru Ion Iliescu. Fostul președinte va fi înmormântat joi dimineață

România își ia rămas bun joi, prin funeralii de stat, de la un președinte controversat, adulat și hulit în egală măsură.

62560012
Fiscul se plânge că unii deduc TVA pentru bunuri de uz personal și „amenință” cu „notificări” și „verificări documentare”

Un număr semnificativ de contribuabili înregistrează în conturile de cheltuieli şi deduc taxa pe valoarea adăugată aferentă, achiziţii care, în fapt, sunt destinate uzului personal al acţionarilor sau asociaţilor, conform unui comunicat al ANAF.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.