Israelul, acuzat că a atacat o mulţime în timpul unei operaţiuni de distribuire a ajutoarelor umanitare. 9 persoane au murit

62427426
Agerpres

Ministerul Sănătăţii condus de Hamas a anunţat sâmbătă că nouă persoane au fost ucise de focuri de armă israeliene asupra unei mulţimi care aştepta să fie distribuite ajutoare în nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP.

 

„Cel puţin nouă oameni au devenit martiri şi alte zeci de persoane au fost rănite de tiruri de la tancuri şi obuze ale armatei de ocupaţie israeliene", în timp ce „aşteptau camioanele de ajutor la sensul giratoriu Koweit", a precizat ministerul.

„Răniţii au fost transportaţi la spitalul Baptiste-Ahli", a declarat Mahmoud Basal, un purtător de cuvânt al apărării civile din Gaza, descriind „răni foarte grave, unele răni provocate de schije".

La 14 martie, Ministerul Sănătăţii din Gaza anunţase deja 20 de morţi şi peste o sută de răniţi în urma „tirurilor israeliene” în circumstanţe similare în acelaşi sector. În ziua următoare, armata israeliană a făcut referire la focuri de armă trase de „palestinieni înarmaţi", negând aceste acuzaţii.

La 29 februarie, o distribuire de ajutoare s-a transformat, de asemenea, într-o tragedie în vestul oraşului Gaza, murind 120 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62435889
Amenda primită de un șofer prins cu 236 de kilometri pe oră, pe autostrada A1. A rămas și fără permis
Un tânăr de 23 de ani din Craiova a fost prins, sâmbătă, de poliţişti când conducea cu 236 de kilometri pe oră, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti. El a fost amendat cu 3.300 de lei şi a rămas fără permis pentru 120 de zile.  
62435894
Dezlegarea la pește se apropie, iar românii au dat buzna în halele de profil. Care sunt prețurile
Unii cu 2-3 carași, alții cu un calcan uriaș și câteva fructe de mare. Cert este că niciun cumpărător nu a plecat, sâmbătă, cu mâna goală de la raioanele de pește.
62433650
Pățania unui tânăr, elev al Şcolii de Poliţie de la Câmpina. Motivul pentru care a fost urmărit în trafic de polițiști
Un tânăr de 18 ani din Drobeta-Turnu Severin este cercetat de poliţişti după ce a condus o motocicletă, deşi nu are permis, şi nu a oprit la semnalul agenţilor rutieri, fiind urmărit în trafic.