IPJ Iaşi anunță că imaginile cu Daniel Horodniceanu nu au fost realizate cu body-cam-ul aparţinând unităţii

62345647

IPJIaşi a informat că verificările interne demarate după ce, în spaţiul public, au apărut imagini cu vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, nu au fost realizate cu body-cam-ul.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a informat că verificările interne demarate după ce, în spaţiul public, au apărut imagini cu vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, în timpul unui control efectuat de Poliţia Rurală 1, nu au fost realizate cu body-cam-ul, ci cu telefonul mobil al unuia dintre cei doi poliţişti, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, unul dintre cei doi agenţi de poliţie a decis să înregistreze discuţia, având în vedere comportamentul procurorului Daniel Horodniceanu, în eventualitatea unei contestări a acţiunii.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a dispus efectuarea de verificări prin intermediul Biroului Control Intern, cu privire la modul de acţiune al poliţiştilor din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Iaşi, în noaptea de 05 - 06 mai. Astfel, în cadrul verificărilor s-a constatat, fără dubiu, faptul că imaginile din timpul intervenţiei nu au fost realizate cu body-cam-ul aparţinând unităţii. De asemenea, poliţistul a afirmat faptul că a filmat interacţiunea cu persoana oprită în trafic folosind telefonul mobil propriu, ca şi măsură de protecţie faţă de o eventuală contestare a modului de intervenţie, având în vedere comportamentul acesteia. Din verificările efectuate până în prezent nu rezultă că imaginile ar fi fost făcute publice de către cei doi poliţişti care au constatat contravenţia”, se menţionează în informarea IPJ Iaşi.

Vicepreşedintele CSM, Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţişti în zona localităţii Schitu Duca, pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire.

Din filmarea apărută în spaţiul public reiese că în momentul în care agenţii de poliţie au cerut documentele pentru control, procurorul îi întreabă dacă ştiu cine este şi a afirmat că va lua legătura cu şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a transmis că nu a încălcat nicio normă rutieră şi că întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti care îl cunoşteau.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
A furat din cutia milei, moaște din capele și bani de lumânări. Tânăr de 25 de ani, acuzat că a jefuit mai multe biserici

Un tânăr de 25 de ani este acuzat că a luat bani din cutia milei, că a furat moaște din capele și bani de lumânări. 

Accident grav în Botoșani, comis de o femeie din Ucraina. Mai mulți răniți, printre care o femeie gravidă şi un copil

Şase persoane, între care o femeie gravidă şi un copil de un an şi şapte luni, au fost rănite, joi, într-un accident rutier produs în judeţul Botoşani.  

Primele măsuri luate de Jadameria București după violențele de la protestul simpatizanților AUR. A fost sesizat Parchetul

Jandarmeria Capitalei a luat primele măsuri, după violențele petrecute la prostestul simpatizanților AUR de miercuri, din fața Parlamentului. Mai multe persoane ar putea răspunde penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Recomandări
Hărțuiri sexuale în serie, la o companie de stat din România. Autoritățile urmează să anunțe ce măsuri au luat

Mai multe cazuri de hărțuire sexuală și hărțuire morală au fost înregistrate la o companie de stat, iar autoritățile urmează să anunțe măsuri, a informat Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.