Invazie de lilieci într-un bloc din Slovacia: „Nu am mai avut până acum așa vizitatori”

×
Publicitate

Locatarii unui bloc s-au trezit cu vecini nocturni și gălăgioși. E vorba despre câțiva lilieci, care și-au făcut sălaș chiar pe scara blocului. Deși sunt inofensivi, oamenii au cerut ajutorul specialiștilor pentru a-i duce în altă parte.

În acest bloc de locuințe din orășelul slovac Dubnica, pe lângă cele câteva zeci de persoane care locuiesc aici, și-au făcut loc și liliecii.

Ľuboš Kňažek, locatar: „Trăim aici de 36 de ani, dar nu am mai avut până acum așa vizitatori”.

Aceste creaturi nocturne se hrănesc cu insecte și sunt inofensive pentru oameni, dar prezența lor nu e pe placul tuturor.

Ivana Labudíková, oficial: „În principiu, nu sunt periculoși. Bineînțeles, liliecii nu sunt interesați să atace în mod direct acei oameni”.

Oamenii spun că cineva ar fi lăsat ușa deschisă peste noapte. A doua zi dimineață, era o întreagă colonie de lilieci în scara blocului, la etajul 5. Locuitorii de la etajele superioare n-au fost prea încântați.

Boris Dolinský, îngrijitor: „Aveam unul care s-a așezat pe gâtul meu, așa că am avut o experiență unică în viață. Nu am văzut niciodată și nu cred că o să mai văd vreodată atâția lilieci într-un spațiu atât de mic”.

Pentru că viața în comun s-a dovedit dificilă, oamenii au făcut apel la reprezentanții unei organizații pentru protecția animalelor, care au adunat liliecii și i-au relocat

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62478374
Un bătrân din Vaslui a fost amenințat și jefuit de un tânăr în miez de noapte. „I-a pus cuțitul la gât”
Un tânăr abia trecut de majorat a intrat în casa unui vecin, în puterea nopții, și l-a obligat să-i dea toate economiile. S-a întâmplat într-o localitate vasluiană.  
62478375
Noi disponibilizări în Big Tech. În premieră, Apple anunță concedieri din echipele sale
Într-o mutare rară, Apple a disponibilizat aproximativ 100 de oameni din divizia de servicii.
62478371
Fabrica din România care își trimite 90% din producție la export. Cererea pentru produsele sale a crescut masiv
Instrumentele muzicale produse la Reghin au succes în toată lumea. 90% dintre chitarele care ies pe poarta fabricii din județul Mureș ajung în străinătate.