Întrebarea pe care Marcel Ciolacu o vrea la referendumul lui Nicușor Dan. Marea problemă care îi dă bătăi de cap primarului

×
Publicitate

Fără o modificare legislativă, referendumul din București nu poate fi organizat odată cu alegerile prezidențiale în aceleași secții de vot.

Primarul Nicușor Dan s-a întâlnit cu Nicolae Ciucă, iar PNL propune schimbarea legii pentru a permite această consultare publică. Daca s-ar organiza separat, costurile s-ar putea ridica la 10 milioane de lei, estimează primarul general.

Primarul general Nicușor Dan vrea ca referendumul din Capitală să se desfășoare pe 24 noiembrie, odată cu primul tur de alegeri prezidențiale, în aceleași secții de votare.

Însă, potrivit legii, un referendum local se poate organiza în aceste condiții doar dacă se desfășoară în același timp cu unul național. PNL a depus însă un amendament pentru ca, în situația în care referendumurile naționale și locale sunt organizate în aceeași zi cu alegerile prezidentiale, parlamentare, europarlamentare sau locale, alegătorii să voteze în aceleași secții.

Nicolae Ciucă, președintele PNL: "Se poate solicita urgența unui astfel de demers legislativ și poate să treacă".

Dacă amendamentul nu va trece în Parlament, atunci primarul general intenționează să organizeze referendumul tot pe 24 noiembrie, doar că ar trebui inființate alte secții de vot și un birou municipal distinct.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: "Dacă facem referendum separat, costurile sunt undeva între 7 și 10 milioane de lei. Costurile cele mai mari sunt pentru personal".

Consiliul General al Capitalei va supune, luni, la vot organizarea referendumului. Premierul Ciolacu spune că membrii PSD din consiliu vor susține tema, însă ar dori să pună și ei o întrebare. Dacă bucureștenii ar fi de acord ca Primăria București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenirea consumului de droguri în școlile din București.

Marcel Ciolacu, premierul României: "Vorbim de capitala României. E cea mai expusă la acest flagel și tinerii care fac studiile în Capitală sunt cei mai expuși la acest flagel. Susțin ca acest referendum să aibă loc. Orice referendum este oportun. Este un exercițiu democratic".

Primarul general și-ar dori ca prin acest referendum să schimbe modul în care se împart banii primăriilor de sector, dar și acordarea autorizațiilor de construire.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62491641
„Au mai fost incidente”. Educatoarea care a lovit o fetiță de nici 2 ani este recidivistă. Cum a reușit să-și păstreze postul

O educatoare aflată la pensie a fost filmată în timp ce lovește dur o fetiță de nici 2 ani. Cea mică plângea, iar lovitura a fost metoda prin care femeia a vrut să o potolească.  

62491637
Adrian Marțian a fost reținut de polițiști. Afaceristul a ajuns să fie contrazis de propriul avocat

Omul de afaceri Adrian Marțian, tatăl celor trei copii căutați patru zile de toată Poliția, după ce au dispărut din casa bonei care avea grijă de ei, a fost reținut de poliție.

62491636
Cum arată cea mai mare dronă militară românească și ce poate să facă. Ofertele din afara țării au început deja să apară

Obiectivele militare vor fi păzite din aer cu ajutorul dronelor. Agenția de Cercetare pentru Tehnologii Militare a Armatei a demarat un proiect prin care va echipa o dronă cu senzori și sisteme optice inteligente.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 22 20h55m12s260
Lista măsurilor economice propuse de Siegfried Mureșan. Ce va face Nicușor Dan dacă nu primește votul Parlamentului

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat și o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Vlcsnap 2026 09 22 19h20m12s771
Aproape 4 ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Ar fi rămas acolo după o operație

Aproape patru ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Pacienta spune că instrumentul metalic de 12 centimetri ar fi rămas acolo după o operație la Spitalul Județean Târgoviște.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
Mesajul lui Călin Georgescu pentru susținătorii săi: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare. Bucurați-vă pururea!”

Călin Georgescu este din nou liber, după o noapte petrecută în arestul poliției. Tribunalul București l-a plasat totuși sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și i-a impus o serie de obligații și restricții.