Interlopul Bercea Mondial, eliberat cu recursul compensatoriu. Îşi înjunghiase nepotul

61522349

Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Mehedinţi vineri. Bercea Mondial mai avea de executat doi ani şi şapte luni de închisoare

 

Judecătorii de la Tribunalul Mehedinţi au apreciat că interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, poate fi eliberat condiţionat din închisoare, deoarece aceasta este o măsură de "responsabilizare" a condamnatului, iar pedeapsa i-a fost redusă cu un an şi două luni (432 de zile) în urma aplicării recursului compensatoriu.

Tribunalul Mehedinţi a dat publicităţii luni motivele pentru care această instanţă a decis, pe 8 februarie, ca Bercea Mondial să fie eliberat condiţionat din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, el mai având de executat doi ani şi şapte luni dintr-o condamnare de 11 ani şi 9 luni primită pentru omor calificat.

Judecătorii arată că Bercea Mondial a executat în detenţie 3.474 zile, din care 432 de zile au fost câştigate ca urmare a aplicării recursului compensatoriu (condiţii improprii de detenţie), plus 72 de zile ca urmare a muncii prestate în penitenciar, dar şi 60 de zile ca urmare a instruirii şcolare, el reuşind să termine cursurile clasei a şaptea.

"Faţă de periculozitatea socială concretă a inculpatului, ulterior săvârşirii faptei, prima instanţă a observat că persoana condamnată a dat dovezi de îndreptare şi că executarea sancţiunii penale, în continuare, în stare de libertate reprezintă o modalitate de responsabilizare a condamnatului de a nu reitera comportamentul delicvent, motiv pentru care admiterea cererii şi propunerii de liberare condiţionată constituie, la momentul actual, o măsură adecvată pentru persoana condamnată. Prima instanţă a apreciat că există probe suficiente care conduc la concluzia că deţinutul a reuşit în procesul de readaptare socială şi că scopul pedepsei a fost atins (...) Din caracterizarea care însoţeşte procesul verbal al comisiei de propuneri din cadrul penitenciarului rezultă că petentul are un nivel de dezvoltare intelectuală conform pregătirii şcolare, capacitate optimă de comunicare, a manifestat interes faţă de activităţile lucrative şi socio-educative, fiind stabil emoţional la momentul evaluării. Nu a beneficiat de consiliere psihologică, nefiind identificate riscuri sau nevoi în acest sens", se mai arată în motivare.

Bercea Mondial este acuzat că pe 17 februarie 2011 şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi, pe Ionuţ Anghel, în urma unei altercaţii care a avut loc într-un bar din oraşul Drăgăneşti Olt.

Ionuţ Anghel a ajuns în seara zilei de 17 februarie 2011 la Spitalul de Urgenţă Craiova cu răni grave produse cu un cuţit. Victima l-a indicat atunci drept agresor pe Sandu Anghel. După ce Bercea Mondial a fost arestat preventiv şi dosarul a ajuns la Tribunalul Olt, victima şi-a schimbat declaraţia, afirmând că nu l-a înjunghiat unchiul său.

Interlopul mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, decizie dată în aprilie 2013 de Instanţa supremă.

În iunie 2018, el a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Tânăr din Dâmbovița, prins intrând cu un briceag în liceu. Cum și-a motivat gestul

Un tânăr a intrat cu un briceag în curtea unui liceu din Târgoviște

Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume. Mesajul premierului Dăncilă

Laserul de la Măgurele, proiect cofinanţat din fonduri europene cu 311 milioane de euro, a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume.

Tânăr reţinut pentru că își șantaja fosta iubită cu poze compromițătoare. Ce conțineau

Un tânăr de 24 de ani a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat că şantaja o fată să continue o relaţie personală anterioară desfăşurată prin intermediul reţelelor de socializare, ameninţând cu divulgarea unor imagini compromiţătoare.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

CNN: Vizita secretă a şefului CIA relevă capcana strategică comună în care au căzut Vladimir Putin şi Donald Trump

Istoria dureroasă a Rusiei a dat naştere unui simţ al umorului negru în rândul cetăţenilor săi.