Ionela Prodan, înmormântată joi. Artiștii își vor lua rămas-bun de la ea prin muzică

×
Publicitate

După o viaţă dedicată publicului, Ionela Prodan va fi condusă pe ultimul drum de foştii săi colegi, care îi vor cânta doine de despărţire.

Deja sute de oameni care au îndrăgit-o au trecut pe la capela cimitirului Bellu ca să îşi ia rămas bun. Acolo s-a reunit şi familia artistei. Fiica sa Anca, stabilită în America, a ajuns miercuri în ţară.

Vizibil afectată, Anamaria Prodan nu s-a dezlipit de mama ei nici miercuri, când alături i-au fost soţul Laurenţiu Reghecamf şi sora cea mică, Anca. În urmă cu doar trei săptămâni Anca a vizitat-o la spital pe Ionela Prodan, dar pentru că artista se simţea mai bine s-a întors liniştită în America.

În urmă cu doar șase luni, cântăreaţa de muzică populară mărturisea că este un om atât de mulţumit şi împlinit de tot ce are, iar cu o energie debordantă îşi îmbrăţişa fiicele de care a fost mereu mândră. În luna octombrie, la ultima petrecere aniversară, alaturi de Ionela Prodan s-au aflat toţi cei dragi, care acum vin să o conducă înlăcrimaţi pe ultimul drum.

În urmă cu doar câteva luni Anamaria, fiica Ionelei, îşi îmbrăţişa mama şi nimic nu prevestea tragedia prin care va trece. Sfâşiată de durere, a marurisit marți că a crezut până în ultima clipă că o va putea salva.

Anamaria Prodan: „Făcea tot ce îi ceream, dacă îi spuneam să meargă cinci kilometri pe jos, mergea, avea încredere , făcea tot. Chiar am vrut să vorbesc cu voi, că atât de multe speculaţii şi n-a stat niciodată intubată, nu a fost în comă, nu ştiu de care. A fost atât de demnă şi n-a ştiut de fapt niciodată ce are. Pentru că n-am permis nimănui niciodată. Pentru că a fost o luptătoare desăvârşită probabil ştia. Dar pe noi ne iubea atât de mult încât avea încredere deplină. Şi când mă întreba ce are îi spuneam nimic."

În ultimul an, şi mai cu seamă în ultimele zile, Anamaria i-a fost aproape mamei zi şi noapte, până luni când mama i s-a stins în braţe.

Anamaria Prodan: „Ştii, când ţii un om de mână şi simţi absolut totul şi vibrează, când legătura este atât de puternică între doi oameni, simţi. Am simţit-o că s-a dus fericită şi liniştită. Am fost o familie atât de unită, de fapt suntem, pentru ca ea nu va muri niciodată pentru noi.''

Cei care au preţuit-o şi admirat-o pe Ionela Prodan pentru timbrul aparte, veselia, sinceritatea şi umorul care o caracterizau au început rând pe rând, încă de marți seara să-i aducă o floare şi un gând bun cântăreţei, la capela Bellu.

Miercuri, colegii de scenă, dar şi sute de oameni au venit rând pe rând să îi aprindă o lumânare Ionelei Prodan iar mulţi au stat la coadă zeci de minute. La înmormântarea programată joi, mai mulţi interpreţi de muzică populară se vor unii într-un gest incredibil şi îi vor cânta doine de rămas bun. Miercuri seară, pe capela de la Bellu vor fi proiectate imagini cu artistă.

Ministerul Culturii şi cei din familie au înaintat Administraţiei Prezidenţiale o propunere de decorare post-mortem a Ionelei Prodan cu Ordinul „Meritul Cultural", doar ca artistă a fost decorată în timpul vieţii cu meritul cultural în grad de comandor de către preşedintele Ion iliescu şi a primit Crucea Naţională Serviciul Credincios clasa a 3- a pentru servicii excepţionale aduse ţării. Aşadar, preşedinţia a anunţat că nu mai poate acorda aceeaşi distincţie.

Joi drumul îi va fi muzică, așa cum și viața i-a fost scenă, pentru că plecarea la ora 12.00 de la Cimitirul Bellu va fi presărată de muzică. Artiști din muzica populară românească, dar și din muzica ușoară, vor interpreta piese de despărțire.

La ora 12.00, Ionela Prodan va fi condusă pe ultimul drum.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61954167
Transalpina rămâne închisă din cauza zăpezii. Când s-ar putea circula în zonă

Transalpina nu va fi redeschisă prea curând anul acesta, după ce salvamontiştii au măsurat zăpada şi de trei metri pe cea mai înaltă șosea din ţară.

61954164
Patru bărbați din Prahova, suspectați că furau lemne în sistem elaborat. Cum operau

Doi pădurari, un inginer silvic, dar şi un consilier local din Păuleşti, Prahova, sunt suspectaţi că furau lemne în sistem elaborat.

61954176
Fosta directoare de la CJAS Brăila, Luciana Boboc, sub control judiciar. Faptele de care e acuzată

O reţea infracţională, pusă la cale de fosta directoare a Casei de Asigurări de Sănătate din Brăila în 2011, ar fi prejudiciat statul roman cu aproape patru milioane de lei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 22 20h55m12s260
Lista măsurilor economice propuse de Siegfried Mureșan. Ce va face Nicușor Dan dacă nu primește votul Parlamentului

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat și o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Vlcsnap 2026 09 22 19h20m12s771
Aproape 4 ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Ar fi rămas acolo după o operație

Aproape patru ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Pacienta spune că instrumentul metalic de 12 centimetri ar fi rămas acolo după o operație la Spitalul Județean Târgoviște.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
Mesajul lui Călin Georgescu pentru susținătorii săi: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare. Bucurați-vă pururea!”

Călin Georgescu este din nou liber, după o noapte petrecută în arestul poliției. Tribunalul București l-a plasat totuși sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și i-a impus o serie de obligații și restricții.