Individ de 62 de ani, prins de jandarmi în Fălticeni, după ce a amenințat cu cuțitul călătorii din autogară

62090472
Pro TV

Un individ care amenința cu un cuțit călătorii din Autogara Fălticeni a fost prins de jandarmi, pe o stradă din oraș.

Martorii care i-au observat comportamentul agresiv au sunat la 112, dar până la sosirea jandarmilor, bărbatul de 62 de ani a plecat din autogară, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Suceava, citat de Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Suceava, Roxana Iuliana Botezatu pe 18 iulie, în jurul orei 15:00, pe timpul executării serviciului de patrulare, jandarmii din cadrul Detaşamentului Fălticeni au fost sesizaţi, prin dispeceratul unităţii, cu privire la faptul că la Autogara Severin din municipiul Fălticeni un bărbat ameninţă cu un cuţit persoanele din autogară.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii au fost direcţionaţi de către martori spre zona în care a plecat bărbatul, iar la scurt timp acesta a fost interceptat de către patrula de jandarmi pe o stradă din municipiul Fălticeni.

Pentru că avea un comportament agresiv, bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a fost imobilizat de către jandarmi şi dus la sediul Detaşamentului Fălticeni, unde s-au întocmit actele de constatare cu privire la săvârşirea infracţiunii de ''ameninţare", arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62367963
Se schimbă legea pentru țigările aromate și dispozitivele care încălzesc tutunul. Ce prevede Ordonanța emisă de Guvern

Guvernul a aprobat, joi, o Ordonanță de Urgență care vizează țigările aromate și dispozitivele care încălzesc tutunul.  

62367960
Primarul din Găneasa, ridicat de DICOT într-un dosar de înșelăciune cu bilete la ordin. Afacerea „camioneta”

Mai mulţi indivizi ar fi făcut înşelăciuni de peste 4 milioane de euro. Într-o anchetă de amploare DIICOT, sunt în desfăşurare zeci de percheziţii, iar printre cei care vor da explicaţii se numără şi un primar din Ilfov.

62367936
Urmărire ca în filme. Momentul în care un șofer beat fuge de poliție după ce lovește două mașini în trafic

După o urmărire în trafic de aproape o jumătate de oră, un șofer beat din Bistrița care a fugit de la locul unui accident a fost oprit de autorități.  

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

Shutterstock oameni pe stradaa
România rămâne pe marginea prăpastiei. Ce s-ar întâmpla dacă am fi retrogradați la „junk”, ca în 2008

România își păstrează ratingul acordat de agenția Standard & Poor's și rămâne în categoria țărilor recomandate investițiilor. Dar este la un pas de retrogradare, la calificativul cunoscut drept „junk”.

Calin georgescu agerpres 19668015
Socrul lui Călin Georgescu a ajuns în fața anchetatorilor. Surse: El ar putea fi vizat și de percheziții informatice

Procurorii DIICOT continuă ancheta care a dus la arestarea preventivă a lui Călin Georgescu. Socrul fostului candidat la prezidențiale a ajuns, luni, în fața anchetatorilor, în calitate de martor.