Individ care fura din bancomate, prins de polițiști. Cum opera și câte fapte ar fi comis

62342750
StirilePROTV

Un individ care fura din bancomate a fost ridicat de polițiști vineri, în sectorul 5 al Capitalei. Bărbatul bloca fanta bancomatului, iar apoi își însușea banii rămași acolo care nu fuseseră retrași de clienți.

Un bărbat care instala dispozitive artizanale în fantele ATM-urilor a fost prins de poliţişti, a anunţat, vineri, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), potrivit Agerpres.

Vineri, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale - Sector 5 au făcut o percheziţie domiciliară în Bucureşti într-un dosar penal privind săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. Până acum, au fost înregistrate șapte asemenea fapte, transmite Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Pe 23 iulie, Secţia 20 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce a retras bani de la un bancomat, în Sectorul 6, i-ar fi fost sustraşi o parte din ei, prin montarea unui dispozitiv artizanal pe fanta ATM-ului respectiv.

Ulterior, la 31 iulie, la nivelul Serviciului Investigaţii Criminale - Sector 5 a fost înregistrată plângerea unui alt bărbat, care sesiza faptul că, imediat după ce a retras 4.000 de lei de la un bancomat, situat la parterul unui bloc din Sectorul 5, a constatat faptul că pe fanta de ieşire este montat un dispozitiv care a blocat o mare parte din bani, aceştia fiind, ulterior, recuperaţi de bărbat prin intermediul băncii aferente, arată DGPMB.

Anchetatorii au stabilit că bănuit de comiterea faptelor este un bărbat în vârstă de 43 de ani.

În urma extinderii cercetărilor, spun anchetatorii, s-a stabilit că bănuitul ar fi sustras diverse sume din bancomate prin montarea unui dispozitiv peste fanta de eliberare a numerarului, în sarcina acestuia fiind stabilite două astfel de fapte comise în Sectorul 5, iar alte cinci în Sectorul 6.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62382517
În Crevedia încă se evaluează pagubele. Mulți localnici nu mai au un acoperiș deasupra capului și își caută animalele pe câmp
Localnicii din Crevedia, ale căror case au fost afectate de exploziile cisternelor GPL, s-au putut întoarce, de joi seară, ca să-și evalueze pagubele. Pompierii au ridicat interdicția în zonă, după ce ultimele două cisterne cu gaz au fost golite ieri.
62382508
Accident înfiorător pe „Șoseaua Morții” după o depășire imprudentă. Șoferul a murit pe loc, alte două persoane au fost rănite
O persoană a murit, iar alte două au fost rănite în urma unui accident petrecut vineri la prânz în zona localităţii ieşene Podu Iloaiei.
62382500
Miros înțepător de canal, împrăștiat în cartierele din Cluj-Napoca. Firma care administrează groapa de gunoi, amendată
Firma care administrează noua groapă ecologică de gunoi de lângă Cluj a fost amendată cu 80.000 de lei după ce, timp de mai multe zile, tot orașul a fost îmbâcsit cu un miros greu de suportat.