Incident provocat de un pasager, într-o aeronavă Blue Air. Avionul a aterizat de urgenţă

61950923
Pro TV

O aeronavă Blue Air cu destinaţia Stuttgart a fost direcţionată pe Aeroportul Internaţional Viena vineri dimineaţa din cauza unui pasager agresiv, informează compania.

Pasagerul agresiv a fost reţinut în urma incidentului şi se află în custodia autorităţilor austriece.

Zborul Blue Air 0B129 a decolat de pe Aeroportul Otopeni la ora locală 7:21 însă pentru siguranţa şi securitatea pasagerilor şi a echipajului, comandantul a decis aterizarea neplanificată la Viena, precizează operatorul aerian.

Pe Facebook a fost postată şi o filmare cu intervenţia poliţiei după incidentul în care, spune un martor, pasagerul ar fi agresat o stewardesă. 

Conform procedurilor standard, o ambulanţă a fost trimisă la aeronavă.

"Compania Blue Air îşi cere scuze faţă de pasageri pentru întârziere. Ca urmare a acestei situaţii, zborul programat să aterizeze la Stuttgart la ora locală 8:25 a avut o întârziere de aproximativ o oră întârziere faţă de orarul de zbor iniţial. Afectat de această situaţie a fost şi segmentul de zbor Stuttgart - Sibiu, operat, de asemenea, cu aproximativ o oră întârziere", arată sursa citată.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62080434
Specialist: România a fost de 2 ori foarte aproape de o pană de curent generală în acest an
România a fost de două ori în acest an în pragul unui black-out (pana de curent generală la nivel naţional), cel mai recent caz fiind săptămâna trecută, odată cu oprirea unui reactor de la Cernavodă şi a centralei de la Brazi.
62075793
Un poliţist din Neamţ a fost reţinut. Abuzurile comise în ultimii 4 ani
Un agent de poliţie a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ pentru săvârşirea mai multor fapte de corupţie, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de DGA.
62080340
Motivul pentru care jandarmii au învelit într-o folie un cioban din Dâmboviţa
Un cioban, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Dâmboviţa, a fost salvat la limită de jandarmii montani.