Închisoare cu suspendare pentru medicul și asistenta care i-au administrat altă grupă de sânge unei femei, omorând-o

×
Publicitate

Curtea de Apel București a tranșat definitiv un episod scandalos, de culpă medicală, petrecut la Spitalul de Arsuri din Capitală.  

Un medic și o asistentă au fost condamnați la închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă, după ce în 2016 au provocat moartea unei paciente. Asistenta i-a administrat atunci o grupă greșită de sânge, iar medicul nu a supravegheat-o nici măcar atunci când au fost făcute testele.

Principala responsabilă pentru moartea pacientei este considerată asistenta. Iar pedeapsa dată în cazul ei este de un an și 6 luni de închisoare. În prima instanţă a primit doi ani de detenție. Ea a fost cea care a stabilit în mod eronat că femeia de 75 de ani mușcată de propriul câine din ogradă avea grupa de sânge A2, și nu B3. Și tot ea a fost cea care i-a administrat pacientei două unități de sânge, procedură ce i-a provocat moartea o săptămână mai târziu.

Ancheta a stabilit că transfuzia de sânge s-a făcut fără ca spitalul de Arși să aibă autorizație, iar asistenta nu avea calificarea necesară. În plus, medicul care trebuia să supravegheze întreaga procedură a fost neglijent.

”I-a solicitat asistenţei medicale să efectueze determinarea de grup sanguin (testarea pretransfuzională), însă nu a supravegheat-o, după care victimei i-au fost administrate două unități de sânge grupa A2, accident transfuzional în urma căruia a rezultat decesul", se arată în Sentința Judecătoriei Sectorului 1.

Tocmai de aceea, și medicul a fost găsit vinovat de ucidere din culpă și a fost condamnat la fel, la 1 an și jumătate de închisoare.

Medicul și asistenta condamnați pentru ucidere din culpă nu vor ajunge însă la închisoare, pentru că executarea pedepselor le-a fost suspendată. Cei doi vor trebui însă să presteze muncă în folosul comunității fie la Termoenergetica, fie la Direcția de Protecția Copilului: asistență, vreme de 90 de zile, iar doctorul, 60 de zile.

Mai multe rude ale pacientei vor primi daune materiale și morale: dar nu milioane de euro cât ceruseră acum 7 ani, ci doar câteva mii de euro, fiecare. Banii vor fi plătiţi de companiile de asigurări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62355179
Mii de asistenți și infirmiere, în grevă japoneză. Sindicaliștii din sănătate organizează, joi, un miting în Piața Victoriei
Mii de asistenți și infirmiere au fost miercuri în grevă japoneză. Joi, Federația "Solidaritatea Sanitară" organizează un miting în Piața Victoriei.
62354800
Mama fetiței găsite moartă în lada canapelei a fost lasată în libertate. Ce le-a spus rudelor după ce a fost audiată
Prinsă și audiată în Spania, mama fetiței ucise într-un apartament din sectorul 4 al Capitalei a fost lasată în libertate, deși inițial a fost reținută pentru 24 de ore.
62354897
„A tremurat casa de trei ori”. Legătura dintre cutremurul produs în Arad şi seismul devastator din Turcia. Concluzia INFP
Experții Institutului pentru Fizica Pământului leagă seismul produs în județul Arad de cutremul devastator care a îndoliat Turcia în această primăvară.